Uniunea Europeană se confruntă cu o presiune crescută asupra aprovizionării cu petrol, ca urmare a conflictului din Orientul Mijlociu, care a redus livrările globale cu aproximativ 12 milioane de barili pe zi, notează Euronews.
În acest context, blocul comunitar a apelat la rezervele strategice și la o eliberare coordonată de 400 de milioane de barili de petrol, realizată de Agenția Internațională pentru Energie (AIE). Din această cantitate, 92 de milioane de barili provin de la 20 de state membre UE.
Cât de repede se vor consuma rezervele
Potrivit analiștilor, aceste rezerve ar putea acoperi consumul timp de aproximativ cinci luni, însă blocul comunitar avertizează că situația rămâne fragilă. „Rezervele eliberate sunt deja utilizate și ritmul actual de consum le va epuiza în circa 160 de zile”, a explicat Homayoun Falakshahi, analist senior la Kpler.
Comisarul european pentru energie, Dan Jørgensen, a declarat că blocul comunitar se află într-un „nivel ridicat de alertă” și că motorina și combustibilul pentru avioane sunt cele mai expuse riscului de penurie.
Ce țări consumă cel mai mult
UE consumă zilnic aproximativ 10,5 milioane de barili de petrol, cu Germania, Franța și Italia în fruntea cererii. Rezervele strategice ale țărilor membre includ aproximativ 100 de milioane de barili, completate de stocuri suplimentare de 270 de milioane de barili de țiței neprelucrat, suficiente pentru circa trei săptămâni de consum după rafinare.
Stocurile nu sunt nelimitate
Analiștii avertizează însă că aceste stocuri nu sunt nelimitate și că, în cazul în care conflictul din Orientul Mijlociu se prelungește, deficitul ar putea ajunge la 13 milioane de barili pe zi până la sfârșitul a șase luni. În paralel, industria europeană retrage de pe piață aproximativ 4 miliarde de barili de resurse neexploatate, ca rezervă suplimentară.
Nareg Terzian, șeful departamentului de strategie al IOGP Europa, a menționat că aceste rezerve istorice, împreună cu eforturile de electrificare și eficientizare energetică, oferă o plasă de siguranță pentru blocul comunitar. El a adăugat că potențialul de noi zăcăminte în Marea Nordului, Mediterana de Est și Marea Neagră ar putea contribui în viitor la reducerea dependenței de importuri.




























Comentează