VIDEO Se pregătește o modificare a Codului Rutier: Șoferii care vor avea interzis pe autostrăzi

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 03-04-2026 19:30

Actualizat: 03-04-2026 19:32

Article thumbnail

Sursă foto: News

Autoritățile analizează schimbări importante care i-ar putea afecta direct pe cei mai tineri participanți la trafic, potrivit unor declarații făcute în exclusivitate la „Podcast cu Prioritate” realizat de ProMotor.

Restricțiile pentru categoriile A1 și B1

Inspector principal din cadrul IGPR, Direcția Rutieră, Florin Ciuleanu, a declarat la podcastul ProMotor că nu există în acest moment un plan pentru schimbarea regimului legal de viteză pe autostradă.

În schimb, se discută despre restricții noi pentru categoriile A1 și B1, adică acele vehicule care pot fi conduse de persoane care obțin permisul de la vârsta de 16 ani.

Șoferii tineri au experiență redusă la volan

Reprezentantul Poliției a explicat că șoferii foarte tineri au experiență redusă la volan, iar reflexele și deprinderile lor sunt încă în formare. Ei sunt, din această perspectivă, mai expuși în trafic, mai ales în raport cu vehiculele mari și cu vitezele ridicate care se ating pe autostrăzi și pe drumurile expres.

Astfel, una dintre măsurile analizate în 2026 vizează interzicerea circulației pe autostrazi și pe drumuri expres pentru vehiculele din categoriile A1 și B1.

Legislația prevede în prezent că nu au voie să circule pe autostrăzi sau drumuri expres pietonii, mopedele, bicicletele, trotinetele, tractoarele și alte vehicule lente ori nepotrivite pentru acest tip de infrastructură.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri