Scriitorii Ioana Pârvulescu, Berg Judit, Dan Coman şi Andrei Dosa se numără printre invitaţii celei de-a cincea ediţii a Târgului de carte şi Festivalului de literatură contemporană SepsiBook, ce va avea loc în perioada 14 şi 17 mai, la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, sub semnul "Anului liceenilor".
Potrivit organizatorilor, peste 40 de edituri din România şi Ungaria vor fi prezente la târg, iar printre noutăţile din acest an se numără benzile desenate şi biblioterapia.
"În deplină armonie cu tema propusă de Consiliul Judeţean Covasna - Anul liceenilor - a fost amplificată oferta dedicată tinerilor, păstrând în acelaşi timp continuitatea programelor pentru copii deja consacrate. Aceste activităţi rămân fundamentate pe contribuţia esenţială a cadrelor didactice, partenerii de încredere în modelarea experienţelor dedicate elevilor (...) Astfel, programul de anul acesta integrează elemente inovatoare, precum banda desenată şi biblioterapia (terapia prin lectură), reflectând o viziune modernă asupra actului de a citi. Totodată, organizatorii acordă o atenţie deosebită dinamicii publicului din ambele spaţii culturale, român şi maghiar, urmărind cu atenţie preferinţele actuale, formele de consum cultural şi noile tendinţe care prind contur. Pe parcursul celor patru zile de festival, ei îşi propun să ofere o imagine coerentă şi nuanţată a acestor evoluţii, printr-o selecţie de titluri şi activităţi cât mai diversă şi reprezentativă", se arată într-un comunicat de presă, transmis vineri AGERPRES.
Printre invitaţii speciali se numără Ioana Pârvulescu, Berg Judit, Dan Coman, Andrei Dosa, Simona Epure, Mircea Groza, Cătălin Lăzurca, Marian Tudor, Elise Wilk şi Victor Drujiniu, fiecare urmând să participe la dezbateri, lecturi şi ateliere.
"Este o reală onoare pentru noi că scriitoarea Ioana Pârvulescu a acceptat invitaţia de a deschide cea de-a cincea ediţie SepsiBook, alături de autoarea din Ungaria, Berg Judit. Ioana Pârvulescu este o voce distinctă a literaturii contemporane, iar pentru noi este o bucurie faptul că romanul său 'Inocenţii', dedicat Braşovului, a apărut recent şi în limba maghiară. Printre invitaţii noştri se numără Dan Coman, una dintre cele mai apreciate voci ale literaturii contemporane, precum şi Andrei Dosa, considerat un reprezentant important al noii generaţii literare europene, un autor care construieşte constant punţi între spaţiul cultural român şi cel maghiar", se mai menţionează în comunicat.
SepsiBook va cuprinde, printre altele, concerte, spectacole de teatru de păpuşi, workshopuri, ateliere interactive, jocuri de societate, precum şi numeroase alte activităţi.
Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană "Bod Peter", Casa de Cultură "Konya Adam", Asociaţia Culturală "Mikes Kelemen" şi Asociaţia Susţinătorilor Bibliotecii "Bod Peter", cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe şi Consiliului Judeţean Covasna.




























Comentează