Academia Română organizează, luni, o sesiune festivă, dedicată împlinirii a 160 de ani de la fondare

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 03-04-2026 15:38

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Academia Română sărbătoreşte, luni, în sesiune festivă, în Aula prestigiosului for, împlinirea a 160 de ani de la fondare, potrivit Agerpres.

Manifestarea va fi deschisă de preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care va evidenţia elemente definitorii ale evoluţiei Academiei Române de-a lungul celor 160 de ani de existenţă, şi de preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Ion Tighineanu, în discursul căruia va fi elogiată vocaţia reîntregirii manifestată de academiile româneşti.

Vor mai susţine alocuţiuni vicepreşedinţii Academiei Române Nicolae-Victor Zamfir şi Marius Andruh, care vor vorbi despre realizările în cercetarea ştiinţifică şi despre promovarea culturii şi artei, secretarul general al forului, Ioan Dumitrache, cu prezentarea programului "Academia Română în dialog cu tinerii". Seria de alocuţiuni se va încheia cu intervenţia dr. Emanuel Petac, coordonatorul Cabinetului de Numismatică al Bibliotecii Academiei Române.

Cu acest prilej, va fi lansat întregului poştal "Academia Română, 160 de ani", prezentat de directorul general al Romfilatelia, Gabriel Bulumac, şi cu vizionarea filmului documentar "Academia Română - 160 de ani de la fondare".

Va fi vernisată, în Sala "Theodor Pallady", expoziţia "Academia Română la 160 de ani", iar la Editura Academiei Române, la Casa Oamenilor de Ştiinţă, în Holul mare, expoziţia "Carte frumoasă, cinste cui te-a scris! La 160 de ani de la fondarea Academiei Române".

Academia Română a fost fondată la data de 1 aprilie 1866, iniţial cu numele Societatea Literară Română, devenită, un an mai târziu, Societatea Academică Română şi transformată în anul 1879, printr-o lege specială, în institut naţional cu denumirea actuală.

Înfiinţată la foarte scurtă vreme după Unirea celor două principate române, Moldova şi Ţara Românească, Academia Română este una dintre primele instituţii naţionale, fundamentale pentru constituirea statului român modern, având o puternică misiune naţională, manifestată pe mai multe coordonate. Primii 14 membri fondatori ai Societăţii, numiţi prin Decret în data de 22 aprilie/3 mai 1866, erau intelectuali şi patrioţi români care reprezentau teritoriile aflate încă sub stăpânirea unor imperii străine: Transilvania, Maramureş, Bucovina, Banat, Basarabia, Macedonia. Lor li s-au adăugat, un an mai târziu, alţi şapte membri, reprezentând Moldova şi Muntenia.

Prima misiune a Academiei Române a fost aceea de a stabili ortografia limbii române, a elabora şi publica dicţionarul şi gramatica limbii române, ca elemente definitorii pentru identitatea naţională aflată în plină afirmare la mijlocul secolului al XIX-lea, precum şi studierea şi cercetarea aprofundată a istoriei românilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri