Antrenorul echipei FC Argeş, Bogdan Andone, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că meciul cu Dinamo va fi unul extrem de dificil, având în vedere că formaţia bucureşteană are cea mai mare posesie.
''Ne aşteaptă cu siguranţă un joc dificil. Noi venim după o înfrângere, iar Dinamo la fel. Ambele echipe au o mare nevoie de victorie în acest joc, deci cu siguranţă va fi un joc extrem de dificil. Dinamo a avut 27 de etape doar cu trei înfrângeri şi apoi a pierdut. (...) Dinamo joacă foarte bine, este o echipă care are consistenţă în joc, care are o posesie covârşitoare, are cea mai mare posesie în joc, undeva spre 70% aproape joc de joc, cu jucători foarte buni şi cu un antrenor foarte bun, foarte inteligent'', a declarat Andone.
''Şi la echipe mult mai mari, de exemplu din Spania, la Real, la Barcelona, se întâmplă să aibă perioade nefaste. Dar important este ceea ce vom face noi. Acesta este lucrul cel mai important, cum vom ajunge noi la ora jocului, cum vom gestiona noi momentele jocului şi cum vom reuşi să creăm noi probleme pentru jucătorii şi pentru echipa lui Dinamo ca să putem să ne atingem obiectivul final'', a comentat Andone situaţia echipei Dinamo, care are cinci înfrângeri consecutive.
Tehnicianul şi-a exprimat speranţa că echipa piteşteană îşi va regăsi concentrarea după eşecul din etapa trecută, cu Universitatea Cluj, şi perioada de pauză: ''Sper să reuşim să ne reconectăm la concentrarea, la focusarea, pe care le-am avut în jocurile trecute, pentru că au fost două săptămâni atipice cu mulţi jucători plecaţi la echipele naţionale care au revenit în ultimele două zile. Sadriu a revenit abia ieri la antrenamente, cu o stare de oboseală acută, deci va fi important să reuşim să ne regrupăm, să ne reconectăm între noi ca şi grup, jucătorii în primul rând, şi să reuşim să facem un joc bun şi mai important decât un joc bun va fi un rezultat pozitiv''.
''A fost o perioadă dificilă aceasta şi din cauza ploilor. Am avut timp de trei zile antrenamente pe un teren sintetic redus, de dimensiuni reduse, prin jocuri atipice cinci la cinci. Doar ieri am făcut un antrenament pe iarbă, pe teren mare, astăzi va fi al doilea. (...) Nu am avut toţi jucătorii la dispoziţie, având jucători la toate loturile naţionale. Băieţii care au rămas s-au antrenat bine din toate punctele de vedere, dar pe un teren mic. Antrenamentul de astăzi este foarte important să reuşim să ne găsim reperele şi pe spaţiu mare ca grup'', a rezumat antrenorul piteştenilor pauza de două săptămâni dedicată meciurilor echipelor naţionale.
Întrebat cât anume ajută în pregătirea echipei implementarea de către club a tehnologiei bazate pe inteligenţă artificială, Andone a explicat: ''Da, este important să ai cât mai multe date, bineînţeles, ca în toate domeniile, să ai cât mai multe informaţii şi este important să extragi de acolo exact ce ai nevoie ca să fie de ajutor şi pentru noi ca staff, dar şi să putem prezenta şi jucătorilor când este cazul nişte lucruri clare şi concrete''.
Andone a explicat cât de mult se bazează succesul echipei FC Argeş pe academia proprie: ''Da, am spus de când am venit la Piteşti că vom încerca eu şi stafful meu în colaborare cu Dani Coman să le dăm cât mai multe şanse băieţilor care vin din academia noastră. Cred că am reuşit în mare măsură să promovăm copii şi să le dăm încredere şi să le dăm meciuri şi la Liga 2 şi la Liga 1, cât ne-au permis şi nouă jocul şi rezultatele. Este important să aibă continuitate aceşti copii să facă parte din grupul primei echipe. Mă bucur pentru Luca (portarul Luca Crăciun, n. red.), care este aici de faţă, că a debutat şi la Liga 2 şi la Liga 1, dar şi la echipa naţională Under-17, în meciul din weekendul trecut. Este extrem de important. La rândul lui este şi el un exemplu pentru colegii lui, pentru copiii mai tineri din academie şi este foarte important să înţeleagă că doar şi doar prin muncă şi prin sacrificii se poate ajunge la un nivel mai bun la prima echipă, iar apoi ca şi Luca la echipa naţională''.
În finalul conferinţei de presă, antrenorul piteştenilor a făcut apel la suporteri: ''Să vină suporterii cât mai mulţi pentru că este important pentru băieţi, pentru echipă, să aibă susţinere, mai ales în momentele dificile ale jocului, pentru că la victorie e uşor să te bucuri şi să fii alături de băieţi, dar este foarte important ca în momentele dificile din timpul jocului, ale campionatului, suporterii să le dea încredere şi să-i susţină''.
FC Argeş o întâlneşte pe Dinamo Bucureşti, sâmbătă, de la ora 19:30, pe Stadionul Municipal din Mioveni, în etapa a treia din play-off-ul Superligii.




























Comentează