Cel puțin 35 de răniți după deraiera unui tren de pasageri în Ulianovsk, Rusia

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 03-04-2026 16:52

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cel puţin 35 de persoane au fost rănite vineri în urma deraierii unui tren de călători în regiunea Ulianovsk din Rusia, la circa 900 km est de Moscova, au indicat autorităţile medicale locale, transmite DPA, conform Agerpres.

Şapte vagoane cu etaj ale trenului care face legătura între Moscova şi Celiabinsk, în Siberia Occidentală, ''au deraiat'', a anunţat pe Telegram guvernatorul regiunii Ulianovsk, Aleksei Ruskih.

La bordul trenului se aflau 415 pasageri, dintre care cel puţin 35 au suferit răni minore sau moderate, a precizat Ruskih. Optsprezece persoane au fost internate în spital

Accidentul s-a produs aproape de gara din Briandino, la circa 70 km de Ulianovsk, a precizat guvernatorul, declarând că s-a deplasat la faţa locului. Cauza accidentului nu este cunoscută deocamdată.

Nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa în acest accident. ''Nu există victime. Rapoartele preliminare indică faptul că un pasager a suferit o fractură la picior, iar un altul are clavicula fracturată'', a spus guvernatorul regiunii Celiabinsk, Aleksei Teksler, citat de Xinhua.

Unii dintre pasageri au reuşit să iasă singuri din vagoanele răsturnate.

Comitetul rus de anchetă a subliniat că una dintre cauzele accidentului ar putea fi starea precară a şinelor, a relatat agenţia de presă Interfax.

Autorităţile locale au anunţat că pasagerii urmau să fie transportaţi în staţia Ulianovsk. ''Un punct de verificare a pasagerilor va fi creat la gara centrală din Ulianovsk pentru a furniza asistenţa necesară şi a face aranjamentele pentru continuarea călătoriei cu alte trenuri, cu sprijin medical'', a anunţat Aleksei Ruskih.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri