Șeful NATO merge la Casa Albă să-l convingă pe Donald Trump: Președintele SUA amenință cu retragerea din Alianță

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 03-04-2026 19:15

Actualizat: 03-04-2026 19:30

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Evan Vucci / AP / Profimedia

Secretarul general al NATO Mark Rutte se va deplasa la Washington între 8 şi 12 aprilie pentru a se întâlni cu preşedintele american Donald Trump, după criticile dure ale liderului de la Casa Albă la adresa aliaţilor europeni, relatează AFP.

Șeful NATO va încerca să-l convingă pe Donald Trump

Şeful NATO va avea miercuri o întrevedere cu Donald Trump, secretarul de stat american Marco Rubio şi secretarul apărării Pete Hegseth, a anunţat vineri Alianţa.

Locatarul de la Casa Albă a ameninţat în ultimele zile că va părăsi Alianţa Nord-Atlantică, denunţând decizia ţărilor europene din NATO de a se ţine departe de războiul lansat de SUA şi Israel împotriva Iranului.

Marco Rubio a sugerat de asemenea că SUA îşi reexaminează relaţiile cu NATO, în care sunt totuşi unul dintre cei importanţi membri.

Mark Rutte, prins între Trump și liderii europeni

Mark Rutte efectuează de luni de zile un exerciţiu de echilibristică între invectivele preşedintelui american la adresa aliaţilor europeni pe care, între altele, i-a numit "laşi", şi grija de a-i apăra pe aceştia fără a-l supăra pe Donald Trump, comentează AFP.

Acest exerciţiu a devenit în mod special dificil după lansarea loviturilor americano-israeliene asupra Iranului în urmă cu peste o lună, din cauza frustrării preşedintelui american pe motiv că europenii s-ar fi eschivat în Iran.

El le-a cerut ajutorul pentru a securiza strâmtoarea Ormuz, blocată de la începutul războiului de Iran şi pe unde tranzitează o cincime din petrolul consumat în lume.

Pe 9 aprilie, Mark Rutte va susţine un discurs şi va participa la o dezbatere organizată de Institutul Fundaţiei Ronald Reagan. Între 10 şi 12 aprilie, el va asista la reuniunea grupului Bilderberg, un forum care reuneşte responsabili americani şi europeni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri