Redresarea încrederii în economia zonei euro s-a intensificat în iunie, după un avans modest în mai, datorită optimismului în creştere în industrie, în retail, în rândul consumatorilor şi în servicii, sector responsabil pentru două treimi din PIB-ul eurozonei, transmite Reuters.
Potrivit datelor publicate luni de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a urcat în iunie la 75,7 puncte, de la 67,5 puncte luna precedentă.
Cifra comunicată de Executivul comunitar este uşor mai redusă decât estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care se aşteptau la un avans de până la 80 puncte.
Indicele s-a prăbuşit în aprilie la cel mai scăzut nivel de la publicarea acestor date, în 1985, din cauza măsurilor de izolare adoptate pentru a stopa extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19).
Aşteptările privind producţia şi cererea în viitor, precum şi planurile de a face achiziţii, au reprezentat în iunie componentele cheie ale îmbunătăţirii încrederii în economia zonei euro. Toate sectoarele se aşteaptă la creşterea forţei de muncă, după pierderile din martie şi aprilie.
Cea mai mare creştere a încrederii în economie s-a înregistrat în principalele state membre ale zonei euro: Franţa, Germania, Italia, Spania şi Olanda.
Şi studiul realizat de compania de analize financiare Markit arată că economia zonei euro a crescut peste aşteptări luna aceasta, un semn bun pentru Banca Centrală Europeană, care încearcă să redreseze creşterea şi inflaţia scăzută.
Conform datelor Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la 0,1% în mai, de la 0,3% în aprilie. Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este mult sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) pe termen mediu, respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care evaluează situaţia economiei, s-a redresat la 47,5 puncte în iunie, de la 31,9 puncte în mai, şi nivelul scăzut record de 13,6 puncte în aprilie, potrivit estimării preliminare publicate marţi de Markit, cu sediul la Londra. Analiştii se aşteptau ca indicele să se situeze la nivelul de 42,4 puncte. Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
"Indicatorul PMI indică în iunie o nouă atenuare semnificativă a declinului activităţii economice în zona euro. Producţia şi cererea încă sunt în scădere, dar nu mai sunt în colaps", a subliniat Chris Williamson, economist şef la Markit.
Acesta a adăugat: "Deşi economia zonei euro a înregistrat probabil un declin record în trimestrul doi, datele PMI sporesc aşteptările redresării economiei, în urma relaxării restricţiilor".
Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteaptă la un declin al economiei zonei euro de 12,5% în acest trimestru.
Continuarea contracţiei economice în zona euro are loc în pofida faptului că Banca Centrală Europeană a promis că va cumpăra active în valoare de peste 1.000 de miliarde de euro în acest an, iar guvernele din regiune au anunţat planuri de cheltuieli în valoare de sute de miliarde de euro pentru a susţine companiile şi gospodăriile.
Redresarea încrederii în economia zonei euro s-a intensificat în iunie (CE)
Explorează subiectul
Articole Similare

3.509
Pană majoră: au fost supendate toate trenurile între Londra, Paris, Amsterdam şi Bruxelles de la compania Eurostar
3.509

1.791
Europa pierde teren în fața giganților SUA și China: unele obiective pun la pământ o industrie cheie din zilele noastre
1.791

4.301
Putin și Trump, pe aceeași lungime de undă în privința armistițiului temporar: Nu sunt de acord cu ideea propusă de ucraineni și europeni
4.301

196
Victor Negrescu: 'PNRR-uri simplificate în avantajul României '
196

1.636
Bulgaria se pregăteşte de momentul intrării în zona euro: ce îi sperie pe bulgari (The Guardian)
1.636

1.977
Deținerea de criptomonede este în creștere în Europa: Cine investește cel mai mult?
1.977

466
Britanicii încep să regrete Brexit-ul - Sindicatele cer legături economice mai strânse cu Uniunea Europeană
466

1.659
Le Monde: Cum au ajuns documentele românești o portiță pentru rușii care evită sancțiunile UE
1.659

4.151
Ruptură transatlantică: UE amenință cu represalii asupra SUA, după ce a sancționat cinci personalităţi europene
4.151

314
UE, Franța și Germania critică interdicțiile de viză impuse de SUA: „Libertatea de exprimare este un drept fundamental în Europa”
314

117
Victor Negrescu, bilanț la final de an parlamentar: „Decizii care contează, nu vorbe goale”
117

3.243
Prețurile terenurilor arabile în România: Diferențe considerabile între țara noastră și alte state UE
3.243

171
Schengen, un drept câștigat prin perseverență: Un an de la integrarea României, delegația română din S&D subliniază miza strategică a acestui succes
171
















Comentează