Un aliat controversat al Rusiei urma să participe la reuniunea Consiliului pentru Pace, dar nu a putut obține vizele

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 19-02-2026 23:52

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Mark Schiefelbein / AP / Profimedia

Belarusul, un aliat apropiat al Rusiei, rar invitat la reuniuni internaţionale, a declarat joi că intenţiona să participe la reuniunea inaugurală a Consiliului pentru Pace al preşedintelui american Donald Trump, care s-a desfăşurat la Washington, dar nu a reuşit să obţină vizele necesare, relatează Reuters, conform news.ro.

Belarusul a fost mult timp supus sancţiunilor occidentale din cauza situaţiei drepturilor omului, iar măsurile punitive au fost intensificate după ce preşedintele Aleksandr Lukaşenko a permis ca teritoriul ţării sale să fie utilizat pentru invazia rusă din 2022 în Ucraina.

Donald Trump a făcut demersuri diplomatice în direcţia Belarusului, renunţând la unele sancţiuni în schimbul eliberării unor deţinuţi politici.

Ministrul de externe al Belarusului, Maksim Rijenkov, urma să participe, a declarat ministerul său, iar partea americană a fost informată în mod corespunzător. „Cu toate acestea, în ciuda îndeplinirii tuturor procedurilor necesare din partea noastră, nu au fost eliberate vize delegaţiei noastre”, a declarat ministerul într-un comunicat.

Despre ce fel de pace vorbim?

„În această situaţie, se pune o întrebare legitimă: despre ce fel de pace şi ce fel de paşi vorbim dacă organizatorii nu pot nici măcar să îndeplinească formalităţile de bază pentru ca noi să participăm?”

Ministerul a declarat că invitaţia lui Trump de a participa la reuniunea Consiliului pentru Pace fusese iniţial trimisă preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Lukaşenko, aflat la putere din 1994, a acceptat luna trecută să se alăture Consiliului pentru Pace, o invitaţie adresată de SUA ca parte a procesului de normalizare ce implică eliberarea deţinuţilor.

Un lider 'foarte respectat'

Trump l-a numit pe Lukaşenko un lider „foarte respectat” - o descriere ce contrazice opiniile liderilor opoziţiei belaruse din exil, care îl denunţă ca fiind un dictator.

Şi Rusia, care are cea mai apropiată relaţia cu Belarus, a primit invitaţia de a se alătura Consiliului pentru Pace, dar a şovăit să o accepte şi a spus că examinează această chestiune.

Reprezentanţi ai 47 de ţară au participat la reuniunea Consiliului propus de Trump în septembrie, când a anunţat planul său de a pune capăt războiului Israelului în Gaza. Ulterior, el a precizat că mandatul Consiliului se va extinde pentru a aborda şi alte conflicte din întreaga lume.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri