Avertismentele climatologilor, repetate ani la rând, nu mai sună ca simple scenarii teoretice. Ele încep să prindă contur în realitate, iar efectele se văd deja, din valuri de căldură extreme până la fenomene meteo imprevizibile.
Tot mai mulți cercetători vorbesc deschis despre riscul ca Terra să alunece spre o zonă în care viața, așa cum o știm, devine greu de susținut.
Un material publicat de The Guardian reia concluziile unui nou studiu apărut în revista One Earth, care avertizează că planeta se apropie de un „punct fără întoarcere”. Mai exact, mai multe sisteme climatice majore ar fi mult mai fragile decât se estima anterior.
Calota glaciară din Groenlanda, cea din Antarctica de Vest, permafrostul boreal și pădurea amazoniană sunt identificate drept zone critice. Dacă una dintre aceste piese cade, efectul de domino ar putea fi rapid și dificil de controlat.
Autorii studiului, citați de Futurism, avertizează: „Cercetările arată că mai multe componente ale sistemului terestru ar putea fi mai aproape de destabilizare decât se credea. Deși riscul exact rămâne incert, este clar că angajamentele climatice actuale sunt insuficiente”.
Ce înseamnă, concret, un „punct de cotitură”
Analiza se sprijină pe conceptul de „tipping points”, acele praguri critice care, odată depășite, declanșează reacții în lanț. Nu vorbim despre o creștere lentă și gestionabilă a temperaturilor, ci despre un proces accelerat, aproape ireversibil.
În cel mai sumbru scenariu, denumit „Hothouse Earth”, planeta ar intra pe o traiectorie de supraîncălzire severă, cu o creștere medie pe termen lung de aproximativ 5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale. Un salt care ar remodela radical ecosistemele, agricultura, accesul la apă și, în cele din urmă, stabilitatea socială.
Christopher Wolf, cercetător la Terrestrial Ecosystems Research Associates, atrage atenția: „Depășirea chiar și doar a unora dintre aceste praguri ar putea angaja planeta pe o traiectorie de tip ‘hothouse’. Factorii de decizie și publicul larg nu sunt, în mare parte, conștienți de riscurile asociate unei tranziții care ar echivala, practic, cu un punct fără întoarcere”.
Cei mai vulnerabili plătesc primii
Paradoxul este dureros. Comunitățile cele mai sărace, care au contribuit cel mai puțin la acumularea emisiilor istorice, sunt și cele mai expuse. Impactul schimbărilor climatice lovește acolo unde infrastructura e fragilă și resursele, limitate.
În același timp, mobilizarea publică este în creștere. Mișcările pentru climă capătă amploare, iar nivelul de conștientizare este mai ridicat decât oricând, inclusiv în Statele Unite. Problema este că deciziile structurale nu se iau în stradă.
Cine poate schimba direcția
Mulți experți susțin că pârghiile reale se află în mâinile unui cerc restrâns de mari investitori și corporații globale. În acest context, guvernele, chiar și cele cu sprijin popular solid, se confruntă cu constrângeri serioase.
David Camfield, profesor la University of Manitoba și autor al volumului Future on Fire: Capitalism and the Politics of Climate Change, explică presiunea sistemică: „Pentru a slăbi suficient aceste obstacole politice astfel încât un guvern să poată începe o tranziție justă, ar fi nevoie de o presiune uriașă, de tipul celei pe care doar mișcările sociale o pot genera”.
Pe scurt, economia globală funcționează după o logică a creșterii continue. Marile companii trebuie să se extindă permanent sau riscă să fie eliminate din joc. Costurile de mediu ajung, de multe ori, pe plan secund.
O schimbare reală ar presupune diminuarea influenței capitalului asupra deciziei politice, un proces dificil, istoric posibil doar în urma unor mobilizări sociale consistente. Întrebarea rămâne deschisă și apăsătoare, cât timp mai avem până când pragurile critice devin realitate, nu doar avertisment.
Comentează