Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Florin Iordache, a declarat luni că în cursul dimineţii de miercuri va avea loc o şedinţă de comitet executiv al PSD, în cadrul căreia ar urma să se discute despre propunerea formaţiunii pentru funcţia de premier. "Noi vom avea un comitet executiv miercuri dimineaţa. În acel comitet executiv, clar, se va discuta numele cu care preşedintele va merge şi cred că, în acest moment, singurul care ştie numele premierului pe care îl propunem noi este Liviu Dragnea. (...) Vedem şi opinia colegilor mei, dar părerea mea este că atâta timp cât Liviu Dragnea a condus foarte bine şi campania electorală la locale, şi această campanie electorală la parlamentare, eu cred că un mandat în alb dat preşedintelui Liviu Dragnea este normal şi el este singurul - din punctul meu de vedere - să facă această propunere", a spus Iordache la Realitatea TV.
El a precizat că mai deţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor până marţi, la ora 12,00, când vor fi convocate şedinţe atât la nivelul Senatului, cât şi al Camerei Deputaţilor. În acel moment, preşedinţi de şedinţă vor deveni decanii de vârstă, care vor deţine aceste funcţii timp de cel puţin două zile. De asemenea, urmează să fie constituite comisiile de validare a mandatelor pentru deputaţi şi senatori.
După ce comisia de validare de la nivelul Camerei Deputaţilor îşi va finaliza raportul, va avea loc şedinţa de plen în cadrul căreia aleşii vor depune jurământul. În momentul în care cel puţin două treimi dintre cei 329 de deputaţi îşi vor depune jurământul, se va putea constitui noul Legislativ. Florin Iordache a estimat că miercuri după-amiază ar urma să fie ales şi preşedintele Camerei Deputaţilor.
Despre consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, care vor avea loc miercuri la Palatul Cotroceni, Iordache a spus că Liviu Dragnea va prezenta 'propunerea comună PSD+ALDE'. "Noi dorim ca la aceste consultări de miercuri, de la ora 11,00 să participe delegaţia PSD+ALDE, pentru că acesta a fost rolul acestei coaliţii pe care noi tocmai am anunţat-o. (...) Aceste consultări dorim să aibă loc miercuri la ora 11,00. Jurământul (în Parlament, n.r.) este o chestiune care se derulează întreaga zi de miercuri. Deci, eu cred că preşedintele Camerei Deputaţilor va fi ales probabil miercuri, la ora 16,00-17,00", a precizat social-democratul.






























Comentează