Buzoianu (USR) intră la „ghilotina” din Senat: Moțiune simplă împotriva „comisarului roșu-verde al setei și întunericului” a fost înaintată în plen

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 25-03-2026 10:45

Actualizat: 25-03-2026 10:54

Article thumbnail

Sursă foto: Senatul Romaniei

O moțiune simplă semnată de 44 de senatori PACE și AUR a fost înaintată plenului, miercuri, de chestorul Senatului, Ninel Peia. Moțiunea este îndreptată împotriva ministrului USR al Mediului și este intitulată „Diana Buzoianu, comisarul roșu-verde al setei și întunericului. Cum a instaurat Bolșevica de la Mediu dictatura trotinetelor peste barajele și pădurile României”.

Senatul a stabilit că dezbaterea și votul asupra moțiunii simple vor avea loc lunea viitoare, pe 30 martie, de la ora 16.00.

Acțiunea declanșată în Senat vine într-un moment politic incandescent și ar putea atrage voturi de la PSD și PNL, chiar dacă protocolul coaliției de guvernare interzice parlamentarilor să voteze o moțiune simplă îndreptată împotriva unui ministru din Guvern:

  1. PSD vrea eliminarea USR de la guvernare, iar senatorii PSD au votat deja o moțiune simplă împotriva aceluiași ministru USR al Mediului, Diana Buzoianu, în decembrie anul trecut. Încălcarea protocolului nu a avut urmări, iar Buzoianu nu și-a dat demisia.

  2. În rândurile PNL există o nemulțumire vizavi de modul în care Buzoianu s-a comportat față de fostul ministru PNL al Mediului, Mircea Fechet.

Principalele idei din textul moțiunii simple:

  • În plină criză energetică mondială, când fiecare megawatt produs pe teritoriul național înseamnă independență și facturi mai mici pentru români, Ministerul Mediului a devenit o fortăreață a blocajului. Proiecte strategice precum cele de pe Valea Jiului (Bumbești-Livezeni) sau barajul de la Răstolița, realizate în proporție de peste 90%, sunt astăzi monumente ale neputinței impuse. Sub semnătura actualei ministre, aceste investiții de sute de milioane de euro sunt blocate de studii de impact care par scrise nu pentru protejarea naturii, ci pentru protejarea importurilor de energie scumpă.

  • Actuala conducere a ministerului a transformat avizul de mediu dintr-un instrument de reglementare într-o armă politică de distrugere a capacităților de producție. Cine răspunde pentru miile de megawați care stau sub cheie în timp ce românii plătesc cele mai mari prețuri din regiune? Cine răspunde pentru degradarea acestor construcții lăsate în voia sorții?

  • Condamnarea la sete și umilință. Eșecul criminal de management în criza apei din Prahova și Dâmbovița! Nu s-a făcut nimic pentru deblocarea investițiilor în foraje de mare adâncime sau pentru securizarea bazinelor hidrografice. Din contră, birocrația sufocantă a ministerului a blocat autoritățile locale care încercau să găsească soluții de urgență.

  • Asistăm azi la cea mai brutală formă de politizare a instituțiilor de mediu din ultimii 30 de ani. Sub masca unei așa-zise reforme, Ministrul Mediului a fost transformat dintr-un for tehnic într-un laborator de experimente politice, unde loialitatea față de partid valorează mai mult decât deceniile de experiență în teren. Centralizarea forțată a direcțiilor regionale și desființarea posturilor de execuție din județe precum Hunedoara sau Maramureș nu reprezintă o eficientizare, ci o pedeapsă aplicată profesioniștilor care au îndrăznit să conteste viziunea ministerială. Deciziile luate din birourile de sticlă din București, fără nicio legătură cu realitatea din munte sau din deltă, arată un dispreț total față de structurile tehnice ale statului român.

  • Sub mandatul actualei ministre, rata de colectare selectivă în România a stagnat la un penibil 7%. Este o cifră care ne plasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană, o dovadă incontestabilă că toate strategiile ministeriale sunt doar maculatură ideologică. În loc de soluții moderne de reciclare, avem doar discursuri goale și amenzi uriașe pe care tot românii le plătesc din buzunarul lor. Avem sute de gropi de gunoi neconforme care otrăvesc solul și pânza freatică, veritabile bombe cu ceas lăsate să ticăie sub privirea complice a Ministerului Mediului. Diana Buzoianu a preferat să vâneze proprietari de pensiuni pe litoral pentru spectacol mediatic, în timp ce marile mafii ale deșeurilor și depozitele ilegale care sufocă marile orașe prosperă sub umbrela incompetenței sale.

  • Sute de milioane de euro din PNRR și alte fonduri europene destinate managementului deșeurilor stau nefolosite sau sunt blocate în licitații interminabile și birocrație ministerială. Este culmea ironiei că o ministră care se pretinde europeană și modernă este cea care ne îngroapă în mizerie și ne privează de resursele necesare pentru o ecologie reală.

  • Ajungem acum la un punct de o gravitate extremă. Încercarea actualului Ministru al Mediului de a instaura un control absolut asupra resurselor și terenurilor românilor, sub pretextul unor directive verzi interpretate cu un zel care amintește de cele mai negre perioade ale colectivizării forțate. Sub mandatul actualei ministre, s-a forțat impunerea unor zone de protecție strictă pe 10% din suprafața țării. Problema nu este protejarea naturii, pe care toți ne-o dorim ci faptul că acest lucru se face fără compensații juste pentru proprietarii privați și comunitățile locale. Să blochezi dreptul unui om de a-și folosi propria pădure sau pășune, fără să îi oferi un leu în schimb, este un atac direct la fundamentul democrației: dreptul de proprietate.

Google News
Comentează
București
Temperatură15°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri