Tensiunile politice se amplifică după depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, inițiată de parlamentari din opoziție. În acest context, liderul USR, Dominic Fritz, a intervenit public cu un mesaj ferm de susținere, criticând dur inițiativa și acuzând interesele din spatele atacurilor politice. Disputa aduce în prim-plan divergențe majore legate de politicile de mediu și de reformele promovate în acest domeniu.
Mesajul lui Dominic Fritz
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a transmis un mesaj de susţinere pentru ministrul Mediului, Diana Buzoianu, în contextul moţiunii simple iniţiate de Grupul PACE - Întâi România.
Dominic Fritz a scris miercuri, pe Facebook, că “apărătorii mafiilor lemnului şi plajelor se dau mari patrioţi”.
„Extremiştii au depus o nouă moţiune împotriva ministrei USR Diana Buzoianu. Probabil sunt supăraţi pentru că ea le-a explicat săptămâna trecută că nu le creşte bărbăţia dacă ţipă şi jignesc.
Apărătorii mafiilor lemnului şi plajelor se dau mari patrioţi, dar cine-i mai crede? Diana Buzoianu deranjează pentru că face curăţenie. Deranjează pentru că ne arată ce e patriotismul adevărat - cel care se luptă pentru oameni şi pentru comorile naturale ale României, nu pentru privilegiaţi. Şi bineînţeles că deranjează pentru că e o femeie tânără care nu se lasă intimidată”, a precizat Dominic Fritz.
Moțiune depusă în Senat
Senatorul PACE - Întâi România Ninel Peia a anunţat miercuri, în plenul Senatului, depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu.
Moţiunea, intitulată “Diana Buzoianu, comisarul roşu-verde al setei şi întunericului. Cum a instaurat bolşevica de la Mediu dictatura trotinetelor peste barajele şi pădurile României”, este semnată de 44 de senatori ai PACE - Întâi România, AUR şi parlamentari neafiliaţi.




























Comentează