Coreea de Sud şi Uniunea Europeană au convenit vineri să lucreze pentru stabilirea unei alianţe economice strategice în scopul consolidării legăturilor lor comerciale, al tehnologiilor avansate şi al securităţii economice în faţa instabilităţii globale şi a reconfigurării lanţurilor de aprovizionare, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Iniţiativa a fost lansată în timpul primului dialog strategic de nouă generaţie Coreea de Sud-UE, desfăşurat la Seul, la care au participat ministrul industriei din Coreea de Sud, Yeo Han-koo, şi comisarul european pentru comerţ, Maros Sefcovic, a informat Ministerul Industriei din Coreea de Sud într-un comunicat.
Întâlnirea a avut loc "pentru a ridica cooperarea bilaterală la un 'Parteneriat Strategic de Nouă Generaţie' care include minerale critice, tehnologie avansată şi lanţuri de aprovizionare ca răspuns la mediul economic şi de securitate global în rapidă evoluţie", a declarat ministerul sud-coreean.
Parteneriatul va servi drept cadru de cooperare economică, urmând ca cele două părţi să ajusteze detaliile sale în viitor, potrivit ministerului sud-coreean.
Ministerul Industriei a indicat competiţia în creştere dintre Statele Unite şi China, restructurarea lanţurilor de aprovizionare şi extinderea protecţionismului ca elemente de avut în vedere pentru a construi parteneriatul.
Părţile au discutat despre cooperarea în domeniul mineralelor critice, având în vedere limitările de producţie ale ambelor părţi, angajându-se să îşi extindă contactele în faţa perturbărilor din lanţurile de aprovizionare globală.
Totodată, Coreea de Sud şi UE au fost de acord să îşi consolideze cooperarea în sectoarele semiconductorilor şi bateriilor, precum şi să creeze un grup de lucru privind industria de cosmetice.
Ambele părţi au subliniat că volumul comercial a crescut cu peste 50% de la intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb în 2011 (primul tratat comercial al UE cu o ţară asiatică n.r.), până la atingerea în 2025 a unui record de 116 miliarde de euro în schimburi de bunuri, în timp ce investiţiile bilaterale cumulate au ajuns la 243,3 miliarde de euro.




























Comentează