VIDEO Sorin Grindeanu s-a aprins după ce PNL a făcut cu ochiul guvernării cu AUR: Trimit bezele. Să spună că nu vor

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 25-03-2026 14:14

Actualizat: 25-03-2026 14:47

Article thumbnail

Sursă foto: Lucian Alecu / Alamy / Profimedia

Sorin Grindeanu reacționează după ce liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a spus că PNL nu își dorește să guverneze cu AUR, dar că opțiunea nu poate fi ignorată.

PNL să spună că nu vrea să guverneze cu AUR

"Cred că am văzut mai mult de atât. Am văzbut și bezele trimise de către PNL către AUR. Eu nu pot și am spus asta și luni. PSD nu impune agenda internă nimănui. Văd că toată lumea are treabă cu PSD. Pe noi ne preocupă lucrurile interne, chestiunile legate de carburanți. Dincolo de ceea ce vor PNL și USR noi hotărâm pentru noi și nu o să dau lecții nimănui și nu permit nimănui să ne dea lecții. PSD nu va susține un guvern minoritar și nu face majoritate cu AUR. Aștept același răspuns și de la ceilalți. PSD v-a hotărî pentru PSD, nu pentru PNL și USR. O să avem o consultare internă", a spus Sorin Grindeanu.

Ce a declarat Daniel Fenechiu

Partidul AUR nu poate fi ignorat, spune liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu. El precizează că vorbește în nume personal, fără să implice formațiunea liberală.

Daniel Fenechiu a criticat referendumul intern din PSD privind prezența în coaliție.

„Demersul PSD este, așa cum ne-am învățat de o bună bucată de vreme, un demers politicianist, un demers strict de imagine. PSD se confruntă în plan electoral cu o masivă pierdere de electorat în favoarea AUR și au nevoie de un vinovat. Cea mai bună variantă de vinovat, din punctul lor de vedere, este pe de o parte, Ilie Bolojan, ca prim-ministru, pe de altă parte, USR-ul”, a spus fenechiu la RFI.

El crede însă că PSD nu va lua o decizie radicală: „Eu nu cred că vor lua o decizie radicală, în ciuda acestui bulgăre care e rostogolit. Un recent sondaj de opinie îmi arăta că 70% din primarii PSD își doresc să rămână la guvernare. Nu cred că un partid mare, cum este PSD, poate ignora poziția primarilor. Lucrul numărul doi: nu trebuie să fii foarte deștept și foarte experimentat să-ți dai seama că forțând o criză în contextul actual, o să-ți iei un hate public extraordinar”.

Senatorul PNL spune că premierul a făcut destule compromisuri în fața PSD: „Ooo, Bolojan a cedat înfiorător de mult. Ooo, cei care-l cunosc pe Bolojan, care se uită la cum a prezentat el pachetele și unde s-a ajuns își dau seama (...). Dacă pică Guvernul și noi nu mai mergem cu ei, ce se va întâmpla? A, mergem la anticipate. Mergem la anticipate. Haideți să vă spun un lucru, nu sunt un personaj care să trăiesc pe altă planetă, da, AUR stă bine în sondaje, dar o să vă spun un lucru, dacă băieții ăștia îl dau jos pe Bolojan, Bolojan mai câștigă zece procente, pentru că l-au dat jos. Deci eu, ca liberal, pe bune, nu mă simt speriat de ideea unor alegeri anticipate".

Întrebat dacă PNL ar putea ajunge la mâna AUR, în cazul unui Guvern minoritar, Daniel Fenechiu a răspuns: „E o întrebare complicată și eu nu aș vrea să implic printr-un răspuns PNL-ul, pentru că poziția mea în cadrul partidului și Parlamentului, cea de lider de grup, este o poziție de dialog continuu, iar eu în Senat dialoghez cu toate formațiunile politice, mă interesează mai puțin catalogările, mă interesează obiectivele de politică parlamentară. Deci din punctul ăsta de vedere, eu pot discuta cu oricine, nu am o problemă".

Întrebat dacă într-un asemenea scenariu, PNL ar cere sprijinul AUR, senatorul a răspuns în nume personal: „Eu nu pot să implic PNL, dar dacă vreți părerea mea, eu cred că într-o situație de criză profundă, cum este în momentul de față nu doar în România, prioritatea guvernamentală este stabilitatea. Or din punctul ăsta de vedere, mă interesează extrem de puțin catalogările care se fac. Dacă AUR vrea să susțină un Guvern, domnule, nu o să-l împiedice nimeni niciodată, hai să ne înțelegem, nu putem fi ipocriți (...). Nu poți să ignori AUR-ul. Poți să spui OK, avem diferențe majore de abordare, de principii, de valori, nu ne dorim să facem un Guvern cu ei, ne dorim ca această coaliție proeuropeană să continue, dar... dar... și aici există un mare dar, în situația în care se întâmplă o serie de lucruri care acum două luni, cinci luni, zece luni, păreau greu predictibile, trebuie să ai în vedere orice soluție”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură16°C
Variabil
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri