„Trebuie să fii realmente prost ca să...” era titlul unui mini-eseu al scriitorului argentinian Julio Cortázar. Textul este o reflecție despre farmecul naivității și despre capacitatea de a admira autentic, într-o lume care confundă adesea inteligența cu distanța rece față de lucruri.
Mi-am amintit de eseul lui Cortazar după ce am avut neinspirata idee de a descrie pe Facebook experiența unui weekend în Serbia. Au fost de ajuns trei zile în Timoc pentru ca ochiul de turist prea puțin umblat prin lume să fie mulțumit că a văzut o țară curată, cu sate îngrijite, drumuri decente și fără aglomerație, mâncare bună, la prețuri corecte, și oameni amabili.
Miile de reacții și sutele de comentarii m-au ajutat să-mi dau seama că sunt prost și, vorba scriitorului argentinian, „orice fleac e de-ajuns să mă facă să mă bucur de viaţa asta”. Nu poți să vezi 1% dintr-o țară și să-ți faci o opinie corectă. Experiența subiectivă, odată împărtășită, transformă impresia de turist într-o analiză politică, socială, macroeconomică. Procedeul e involuntar și misterios, însă sigur și eficient.
În realitate, nu contează ce am spus eu despre Serbia, vigilența românilor a mirosit subliminalul subversiv. Am aflat, cu această ocazie, că sunt anti-UE, prorus, „sugeranist”, că îmi denigrez țara, ba chiar că aș fi plătit să promovez Serbia (deși, între noi fie vorba, n-am avut niciodată pretenții de influencer și chiar am refuzat de fiecare dată propuneri de excursii gratuite, cea mai recentă la meciul Turcia-România).
Nu am scris aceste rânduri pentru a-mi deplânge propria prostie, nici pentru a pleda în vreun soi de victimă a înțelepciunii colective care s-a repezit să-mi domolească entuziasmul. De fapt, spre deosebire de Cortazar, nu simt vreun dor de a trece pe trotuarul de vizavi, unde oamenii sunt înfrăţiţi prin aceeaşi inteligenţă şi înţelegere. Dincolo de o oarecare mirare în fața valului de reacții, aș fi ipocrit să exprim o urmă de regret pentru încălcarea catehismului turistului corect politic.
Fiecare e liber să fie turist unde îi place și unde își permite, începând cu propria țară. Impresiile sunt subiective, opiniile sunt corecte sau greșite, iar comentariile nu sunt întotdeauna cele mai civilizate. Cei care sunt de acord și apreciază se vor limita la un „like”, cei care vor să înjure vor face efortul de a scrie un comentariu. Iar rețelele de socializare trăiesc de pe urma acestui mecanism psihologic. Nu sunt foarte bun nici la tras concluzii, dar de această dată m-aș întoarce la Cortazar: trebuie să fii realmente prost ca să... își împărtășești viața pe internet.
Comentează