Președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, lansează critici dure la adresa unor miniștri din PSD, pe care îi consideră lipsiți de experiență, indicându-l explicit pe ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Declarațiile au fost făcute după o întâlnire cu președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu.
"BNS i-a propus domnului Grindeanu două lucruri. PSD are nişte miniştri tineri, fără experienţă. Un exemplu pe care l-am dat, domnul Rogobete, care e ministru bine intenţionat. În momentul în care s-a luat decizia privitoare la concediile medicale, decizia pe care şi-au asumat-o la nivelul Guvernului, a fost aceea de a sancţiona lucrătorul - plăteşte-ţi mă, tu, din buzunarul tău. Noi am atras atenţia asupra unui lucru - nu s-a umblat exact la rădăcina răului. Rădăcina răului o reprezintă până la urmă ăla care are în mână hârtia şi parafa şi care scrie acolo pentru tine ca pacient că meriţi să beneficiezi de un concediu medical. În momentul în care noi vă atragem atenţia că sunt medici de familie care dau 300 de concedii medicale pe zi, am întrebat - câte secunde credeţi că este consultat un cetăţean care vine la un medic de familie care dă 300 de concedii medicale pe zi? Dacă ăla are 8 ore, 9 ore, hai 10 ore pe zi. Câte secunde a stat în consultare? E clar că avem un fenomen de corupţie acolo care trebuie stârpit. Şi au găsit soluţia asta. Lasă bă, nu umblăm acolo, mai degrabă umblăm la proştii ăştia să îşi ducă în cârcă singuri crucea", a susţinut Costin, după întâlnirea pe care a avut-o, la Palatul Parlamentului, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, conform AGERPRES.
Critici la reforma din sănătate
El a precizat că o altă propunere a ministrului Sănătăţii cu care nu este de acord este "spargerea" Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în patru case regionale, pe modelul din Israel.
"Am spus, domnule, eraţi cunoscuţi pe vremuri ca fiind partidul care are cea mai bogată resursă umană, de calitate. Pe vremuri mi-aduc aminte că atunci când cerea un prim-ministru de-al vostru o nominalizare de ministru cel care se ocupa de resurse umane era un Octav Cozmâncă, punea pe masa premierului cinci dosare şi spunea că fiecare din cei cinci îndeplinesc din punct de vedere profesional condiţiile cerute pentru portofoliu de ministru. Chemaţi-i pe toţi cinci la discuţii, la interviu, vedeţi cu care aveţi chimie, cu care vă puteţi înţelege şi cu care puteţi să lucraţi. I-am spus, mergeţi pe tineri, ok, e frumos, dar, asta a fost prima propunere, faceţi-vă un grup de lucruri tehnic la nivelul partidului care va fi în permanenţă deschis consultărilor, atât cu mediul de afaceri, cât şi cu organizaţiile lucrătorilor, pentru ca o multitudine din măsurile pe care le vizaţi să fie trecute, analizate şi identificate vulnerabilităţile", a afirmat liderul sindical.
„Guvernul este scăpat completamente de sub control”
A doua propunere pe care acesta a făcut-o preşedintelui PSD a fost de a intensifica controlul parlamentar asupra activităţii guvernului.
"În momentul de faţă, guvernul este scăpat completamente de sub control. Parlamentul este o instituţie de decor, cu toate că în Constituţie scrie altceva. Suntem o republică parlamentară. Vreau să văd chemaţi la analize şi discuţii pe subiectul dobânzilor pe guvernatorul BNR şi Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale. Vreau ca anumite subiecte de interes, cum e SAFE, spre exemplu, programul ăsta de împrumuturi uriaşe pe care îl face România, să fie transparentizat şi discutat cât se poate de corect, cu toate cărţile pe masă", a transmis Dumitru Costin.




























Comentează