Banca Centrală a SUA (Federal Reserve-Fed) va organiza marţi şi miercuri şedinţa sa de politică monetară, ultima înaintea alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, într-un moment în care republicanii şi democraţii nu reuşesc să ajungă la un acord cu privire la un nou plan destinat susţinerii economiei americane, informează AFP potrivit Agerpres.
La finalul acestei reuniuni, Fed va da publicităţii noile sale prognoze cu privire la evoluţia economiei americane până în 2023, iar aceste previziuni sunt foarte aşteptate având în vedere incertitudinea generată de criza Covid-19.
În primăvară, Fed miza pe un recul de 6,5% al Produsului Intern Brut al SUA în acest an, urmând ca în 2021 să fie înregistrată o revenire de 5% şi o creştere de 3,5% în 2022. În ceea ce priveşte şomajul, Fed miza pe o rată de 9,3% în 2020, urmând să scadă la 6,5% în 2021 şi la 5,5% în 2022.
Însă datele oficiale publicate în luna august arată că rata şomajului a înregistrat o scădere peste aşteptări până la 8,4%, comparativ cu un maxim istoric de 14,7% în aprilie. În schimb, Produsul Intern Brut a înregistrat o contracţie de 31,7% în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Un alt subiect care va fi urmărit cu atenţie de observatori este modificarea politicii monetare anunţată la finele lunii august de preşedintele Fed, Jerome Powell. Cu ocazia reuniuni anuale a guvernatorilor băncilor centrale, Powell a explicat că Fed ar putea tolera, pentru o anumită perioadă de timp, o rată a inflaţiei mai mare decât ţinta de 2% avută în vedere de banca centrală a SUA.
Această evoluţie majoră ar urma să permită Fed să fie mai eficientă, în special pentru a putea ajunge la un grad maxim de ocupare a forţei de muncă.
"Mulţi aşteaptă ca Fed să îşi modifice declaraţia publicată la finele reuniunii precum şi previziunile pentru a ţine cont de această modificare", a apreciat David Wessel, economist la Brookings Institution.
În schimb, analiştii nu se aşteaptă la noutăţi în ceea ce priveşte dobânda de politică monetară. Aceasta a fost redusă la zero încă din luna martie, odată cu răspândirea pandemiei de Covid-19 în SUA şi cu adoptarea măsurilor de izolare. Dobânda de politică monetară nu ar urma să fie modificată timp de mai mulţi ani, a declarat preşedintele Fed într-un interviu din data de 4 septembrie pentru postul public de radio NPR.
SUA - Ultima ședință de politică monetară la Fed înaintea alegerilor prezidenţiale
București
16°C
Articole Similare

150
Viktor Orban anunță că Ungaria suspendă livrările de gaze în Ucraina
150

16
Raport ONU: Peste 900 de migranţi au fost ucişi sau au dispărut în Marea Roşie în 2025
16

3.374
Premierul care îi declarase război total lui Donald Trump a pierdut alegerile: Demisionează din funcție
3.374

38
Germanii au descoperit o schimbare în tacticile de contrabandă cu cocaină
38

1.644
Ce ar conține planul în 15 puncte pe care Donald Trump l-a pus pe masa Iranului: Teheranul ar trebui să cedeze aproape complet
1.644

81
Mii de muncitori nord-coreeni trimiși în Rusia lucrează până la 16 ore pe zi în condiții dure
81

3.506
Țara cu cea mai mare comunitate de români a început să înțeleagă rolul străinilor: Dezastrul pe care l-ar provoca plecarea acestor oameni
3.506

173
Decizie fără precedent la Ierusalim: Procesiunea de Florii, anulată din cauza războiului. Patriarhul face apel la rugăciune
173

86
Rusia spune că a doborât în timpul nopţii aproape 400 de drone ucrainene, după ce lansase aproape 1.000 de drone împotriva Ucrainei
86

3.551
Iranul lansează cereri dure pentru pace: Închiderea bazelor americane din Golf și taxe pe Strâmtoarea Ormuz
3.551

41
Australia blochează temporar intrarea în ţară pentru anumiţi iranieni cu vize de vizitator
41

96
O dronă lansată din Rusia a lovit coșul de fum al unei centrale electrice din Estonia
96

55
Președintele Belarusului a ajuns miercuri în Coreea de Nord, în prima sa vizită oficială
55
















Comentează