SpaceX a trimis pe orbită un nou lot de 29 de sateliţi Starlink cu o rachetă Falcon 9

Autor: Liana Ganea

Publicat: 15-12-2025 09:59

Article thumbnail

Sursă foto: phys.org

SpaceX a lansat luni dimineaţă 29 de sateliţi Starlink din Florida, în pofida condiţiilor meteorologice grele, transmite Space.com via Agerpres.

Falcon 9 decolează din Florida în ciuda vremii nefavorabile

Racheta Falcon 9 a fost lansată la ora locală 00:25 EST (05:25 GMT) de la baza spaţială Cape Canaveral. Scăpând de ameninţarea reprezentată de vânturile puternice şi plafonul de nori, vehiculul de lansare SpaceX în două trepte a ajuns în spaţiu la aproximativ 8 minute şi 40 de secunde după desprinderea de sol.

Treapta superioară a rachetei Falcon 9 a lansat cei 29 de sateliţi de releu pentru internet în bandă largă Starlink (Grupa 6-82) după aproximativ o oră.

Între timp, primul etaj al rachetei şi-a finalizat misiunea, s-a separat şi şi-a folosit motoarele pentru a coborî deasupra Oceanului Atlantic pe barja autonomă de drone "A Shortfall of Gravitas". Aterizarea la punct fix, pe barjă, a finalizat al nouălea zbor al propulsorului reutilizabil (B1092).

Lansarea de luni din Florida a urmat unei alte misiuni Starlink de succes, efectuate din California cu o zi înainte. Misiunea de pe coasta de est a fost al 163-lea zbor al unei rachete Falcon 9 din 2025, un altul fiind programat pentru marţi (16 decembrie) de la Centrul Spaţial Kennedy al NASA.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri