Radu Marinescu a declarat, luni dimineață, că nu a discutat cu președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, de la declanșarea scandalului din sistemul de justiție, însă a transmis un mesaj ferm care vizează toți actorii implicați după dezvăluirile din documentarul Recorder. Ministrul Justiției vine cu un mesaj pentru românii care protestează de câteva zile în Piața Victoriei.
Mesajul ministrului pentru protestatari și pentru sistemul de justiție
„Mesajul meu este că într-o democrație cetățenii au deplina libertate de a-și spune punctele de vedere, inclusiv prin intermediul unor proteste.
Mesajul meu este că au fost invocate probleme concrete cu privire la activitatea din justiție și că astfel de probleme nu trebuie sub nicio formă ignorate, ci tratate cu foarte multă seriozitate, trebuie să fie investigate pentru că adevărul se stabilește pe bază de probe, iar după ce aceste verificări vor fi făcute, pe care eu personal ca ministru al Justiției le-am cerut, să se ia și măsurile necesare”, a transmis ministrul, într-o intervenție la Digi24.
Reacția lui Radu Marinescu la acuzațiile de corupție din sistemul judiciar
Referitor la dezvăluirile pe care judecătoarea Moroșanu le-a făcut privind existența unor fapte de corupție în sistemul de justiție, Marinescu a spus că sunt acuzații foarte grave care nu pot fi tolerate.
„Este foarte bine ca dumneaei să prezinte acele dovezi, elemente pe care le are către organele judiciare pentru că avem nevoie de adevăr și corectitudine. (…) A spus inclusiv despre existența unor fapte de corupție.
Personal și instituțional sunt total împotriva oricărei forme de corupție care ar putea exista în sistemul judiciar. Solicit să se ia măsuri ferme, să fie prezentate probe, să fie identificate persoanele care ar comite asemenea fapte pentru a fi eliminate din sistemul de justiție”, a subliniat Marinescu.
Lipsa unui dialog cu președinta ÎCCJ după izbucnirea scandalului
Întrebat dacă a discutat cu președinta ÎCCJ, Lia Savonea, de la izbucnirea scandalului, Marinescu a spus că nu.
„Nu am discutat cu doamna Savonea. Eu am transmis un mesaj sistemului judiciar: Faceți ordine, lămuriți lucrurile, verificați toate cele care sunt semnalate și luați măsurile necesare!”
Poziția ministrului privind o eventuală demisie la vârful ÎCCJ
Ministrul Marinescu a refuzat să precizeze dacă, în opinia sa, Lia Savonea ar trebui să plece de la șefia ÎCCJ.
„Eu nu pot spune că cineva trebuie să demisioneze sau nu. Demisia este un act personal pe care oricine și-l asumă în raport cu evaluarea pe care o face.
Ce spun eu însă în actualul context tensionat este că trebuie să acționăm într-un mod profesionist, rațional, care este conform statutului pe care justiția trebuie să-l aibă și să corectăm absolut toate problemele (…) iar dacă este cazul și sunt vinovății concrete atunci da, cel care a greșit trebuie să acționeze în consecință”, a precizat Marinescu.

































Comentează