Liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, a declarat luni că România are nevoie urgentă de reforme profunde, pachete de măsuri economice și tăieri consistente ale cheltuielilor inutile, avertizând că statul riscă să ajungă într-o criză financiară similară cu cea a Greciei dacă nu sunt luate decizii rapide. Pălărie a anunțat că grupul de lucru privind reforma administrației va finaliza săptămâna aceasta proiectul de reducere a cheltuielilor și îl va transmite liderilor coaliției pentru aprobare.
„Trebuie spus apăsat că pentru foarte mulţi români aceste legi nu lasă decât mai degrabă gust amar. Să nu uităm că suntem ţara cu 30,59% gaură la încasarea TVA-ului, suntem într-un spaţiu în care media Uniunii Europene e undeva la 6%. Să nu uităm că suntem ţara în care jurnalişti de investigaţie, precum cei de la Recorder, ne arată că în România companii pot să fie furate, pot să mintă, pot să-i mintă pe furnizori, pot să-i mintă pe clienţi şi pare că trăim în ţara nimănui. Nimănui nu-i pasă”, spune senatorul USR, conform news.ro.
„România se află pe buza prăpastiei”
Pălărie a mai arătat că nu e suficient ce se întâmplă astăzi, pentru că avem nevoie şi de măsuri de reformă.
„Eu cred că în zilele următoare reforma trebuie să continue, reparaţiile trebuie să continue, chiar dacă nişte băieţi deştepţi din zona economică sau din zona de energie continuă să lase România fără bani”, a subliniat Pălărie.
Senatorul USR a mai spus că Guvernul are în pregătire tăierea cheltuielilor din administraţia publică locală.
„Asta va fi una dintre temele principale de interes, se discută despre continuarea desfiinţărilor unor instituţii sau a comasărilor de alte instituţii tocmai pentru a continua diminuarea cheltuielilor salariale sau eliminarea cheltuierilor inutile, inclusiv salariale, cumulul pensiei cu salariul la stat, trebuie văzut dacă asta se poate face constituţional doar la stat sau trebuie făcut în toate domeniile, o să fie mai multe lucruri, mai multe discuţii tehnice”, a spus Ştefan Pălărie.
Potrivit lui Pălărie, lucrurile anunţate de liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, sunt susţinute de USR.
„E nevoie de pachete de măsuri care să şi stimuleze mediul de afaceri, dar aveam nevoie de mult mai multă viteză şi de mult mai multă colaborare în tăierea cheltuielilor inutile. Aici am văzut că un doliu naţional şi alte elemente au încetinit viteza cu care lucrurile au fost duse la capăt. Evident că nu are nimeni un pistol la tâmplă. Sau dacă cineva are astăzi un pistol la tâmplă, acea entitate este România. România se află pe buza prăpastiei şi are într-adevăr o mare ameninţare pe care trebuie să o elimine, şi anume posibilitatea de a se prăbuşi pe modelul Greciei într-o spirală din care să nu-şi mai revină a datoriilor”, a spus el.
Întrebat dacă există un acord privind reforma administraţiei locale, în coaliţie, Ştefan Pălărie a spus că la finalul acestei săptămâni, grupul de lucru interpartinic îşi va finaliza misiunea, şi anume va veni către liderii de coaliţie cu cea mai bună propunere de tăiere.

































Comentează