Bine ați venit în secolul XXI, unde democrația nu mai înseamnă libertate, ci instruire zilnică în frică. În Occident, liderii progresiști ne avertizează cu solemnitate că trebuie să fim gata pentru „situații periculoase”, „amenințări invizibile” și alte formule sofisticate care, în traducere liberă, înseamnă, pregătiți-vă psihologic să acceptați războiul, chiar dacă nu știți de ce sau cu cine. Elegant, nu-i așa? Aproape ca un workshop de mindfulness, dar cu arme.
Același tipar îl găsim și acasă. Liderii români ne spun că „stabilitatea este prioritară”, în timp ce șantierele rămân înghețate, spitalele și școlile se prăbușesc lent, iar oamenii sunt educați să creadă că așteptarea și resemnarea sunt virtuți naționale. Frica e aceeași. Doar ambalajul diferă. Occidentul folosește grafice NATO, noi folosim știri despre inundații și facturi uriașe la energie.
Aceste elite ne spun că fac toate astea „pentru siguranța noastră”, în timp ce ne deprind cu ideea că violența poate fi civilizată, iar pacea o opțiune secundară, aproape un lux. În fond, ce poate fi mai democratic decât să înveți poporul să iubească frica?
Ce e fascinant? În timp ce ne tot repetă că „totul este sub control”, ei construiesc normalitatea fricii. În Occident, prin declarații pompoase și avertismente dramatice. În România, prin haos administrativ, taxe neașteptate și lupte politice interminabile. Rezultatul? Populația se obișnuiește cu lipsa, cu frica, cu sacrificiul. Și devine docilă. Nu pentru că ar fi de acord cu deciziile lor, ci pentru că, încet, așteptarea catastrofei devine sport național.
Dacă accepți frica drept normalitate socială, dacă te obișnuiești cu „pregătirea pentru inevitabil”, atunci ai fost deja manipulat. Iar într-o zi, când va veni realitatea, și ea vine întotdeauna, vei fi gata să crezi că violența era singura opțiune.
Și totuși, ironia supremă rămâne, toți se laudă că ne apără democrația. În Occident, prin pregătire pentru un război invizibil, în România, prin bătălii politice fără rezultat și sloganuri care sună bine la televizor. Realitatea este simplă, oamenii trebuie să învețe să accepte frica. Liderii trebuie să arate că au control. Și toată lumea zâmbește, în timp ce lumea reală se prăbușește.
Occidentul ne oferă lecția lui modernă, războiul nu mai trebuie declarat. Este perfid, discret, psihologic. Și este deja o artă. Ironia supremă e că o numesc democrație.
Frica e universală, ipocrizia e la fel de universală, iar democrația e doar un GPS care te duce exact unde vor ei.
un comentariu de Ninel Peia, senator și Chestor al Senatului României
Comentează