Cazul crimei din Cenei, unde un copil de 15 ani a fost ucis cu o cruzime extremă de alți minori, dar și atacul asupra unui taximetrist de 54 de ani, agresat de trei adolescenți, scot la iveală un fenomen pe care psihologul criminalist Tudorel Butoi îl consideră alarmant: violența juvenilă nu mai este accidentală sau impulsivă, ci din ce în ce mai des organizată, gândită și acceptată ca soluție.
În analiza sa, Tudorel Butoi explică faptul că, în cazul crimei de la Cenei, toate elementele indică premeditare în sens penal și psihologic, chiar dacă autorii sunt minori. „Cei doi făptuitori au căzut de acord asupra modului de operare. Au știut ce fac, au știut care este scopul. Nu a fost un conflict spontan, ci o acțiune pregătită în timp”, a arătat psihologul criminalist într-o intervenție la România Tv.
Premeditare, nu impuls
Potrivit acestuia, pregătirea gropii, aducerea uneltelor, atragerea victimei într-o capcană și uciderea acesteia cu toporișca și cuțitul demonstrează intenție directă, nu pierderea controlului. Mai mult, măsurile luate ulterior – incendierea cadavrului și îngroparea lui – arată că minorii au avut conștiința gravității faptei și au încercat să șteargă urmele.
„Când cineva modifică deliberat câmpul faptei, când încearcă să îngreuneze identificarea și probarea crimei, vorbim despre comportament infracțional matur, indiferent de vârstă”, explică Tudorel Butoi.
Un tipar care se repetă
Același tipar de violență se regăsește, într-o formă diferită, și în cazul taximetristului atacat în județul Mureș. Trei minori, cu vârste între 13 și 16 ani, l-au agresat pe bărbat după un conflict legat de plata cursei. Deși incidentul nu s-a soldat cu deces, psihologul criminalist atrage atenția că escaladarea rapidă a conflictului este un semn al unei mentalități periculoase.
„Pentru acești copii, violența devine o soluție acceptabilă. Nu mai există frână morală, empatie sau percepția reală a consecințelor”, spune Butoi.
El subliniază că astfel de fapte nu apar în vid, ci într-un context infractogen, în care agresivitatea este tolerată, banalizată sau chiar validată de mediul din jur – familie, anturaj, comunitate online.
De unde pornește furia unui copil de 13 ani
Una dintre întrebările centrale ridicate de aceste cazuri este cum ajunge un copil de 13 ani să pună la cale o faptă extremă. Tudorel Butoi vorbește despre un cumul de factori, nu despre o singură cauză: lipsa controlului parental, expunerea la violență, modele antisociale, frustrări acumulate și sentimentul că autoritatea nu există sau nu contează.
„Nu toți copiii care trăiesc în medii dificile ajung violenți. Dar acolo unde lipsesc limitele, iar agresivitatea este recompensată sau ignorată, riscul crește exponențial”, explică psihologul.
În plus, Butoi atrage atenția că unii minori dezvoltă strategii de auto-protecție infracțională, inclusiv ideea de a fugi din țară sau de a se ascunde de consecințele legii, semn că înțeleg foarte bine ce au făcut.
Cine trebuia să vadă semnele
Întrebat cine ar fi trebuit să observe semnalele de alarmă, Tudorel Butoi avertizează că nu există un răspuns simplu. „Sunt cazuri în care semnele există – violență anterioară, agresiuni, conflicte – dar nu sunt luate în serios. Sunt și situații în care copilul nu dă semnale evidente. Tocmai de aceea, responsabilitatea este împărțită între familie, școală și instituții.”
Cazul de la Cenei este cu atât mai grav cu cât apar informații despre agresiuni anterioare, plângeri retrase și intervenții incomplete, un lanț de evenimente care, spune Butoi, „arată cum lipsa unei reacții ferme la primele acte de violență poate duce la tragedii”.
„Viața nu mai contează”
Concluzia psihologului criminalist este dură: „Trăim într-un timp și într-o zonă în care viața cuiva nu mai contează atât. Iar când acest mesaj ajunge la copii, consecințele sunt devastatoare.”
În opinia sa, prevenția reală nu înseamnă doar anchete după tragedii, ci intervenție timpurie, sancționarea fermă a violenței minore și educație emoțională.
Comentează