Propunerile Partidului Social Democrat (PSD) pentru cele două funcţii de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara vor fi stabilite într-un mod transparent, prin vot, în interiorul organizaţiei social-democraţilor, a anunţat marţi preşedintele PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor, acesta fiind şi noul preşedinte ales al instituţiei administrative.
Într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor a arătat că nu a fost luată încă o decizie referitoare la nominalizarea unor persoane pentru funcţia de vicepreşedinte al instituţiei administrative şi a ţinut să dezmintă anumite "speculaţii" apărute în spaţiul public.
"Da, PSD a obţinut majoritatea posturilor de consilieri judeţeni în Consiliul Judeţean Hunedoara, ceea ce ne dă posibilitatea de a propune şi vota, într-adevăr, doi vicepreşedinţi. Însă, până la această dată, nu a fost luată nicio hotărâre legată de o eventuală nominalizare a vreunui coleg. Aşa cum am mai declarat, procedura de desemnare a celor doi candidaţi va fi una transparentă, prin vot, în interiorul Partidului Social Democrat", a precizat Nistor.
El a arătat că toţi consilierii judeţeni aleşi din partea PSD sunt "oameni de echipă, serioşi şi harnici", pe care îi recomandă experienţa profesională şi faptul că sunt cunoscuţi "ca oameni demni şi responsabili".
În urma alegerilor locale din 27 septembrie, PSD a obţinut cele mai multe mandate în Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, cu cele 17 locuri de consilier judeţean reuşind să constituie o majoritate simplă în instituţia administrativă.
PSD a câştigat şi funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara, pentru următorii patru ani, prin deputatul Laurenţiu Nistor, acesta fiind şi liderul organizaţiei judeţene PSD Hunedoara.
Propunerile pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai CJ vor fi aprobate prin vot, în interiorul organizaţiei PSD Hunedoara
Articole Similare

414
Cătălin Predoiu, întâlnire la Washington cu Procurorul General Pamela Bondi: care este obiectivul României
414

1.244
Nicușor Dan pune stop controverselor: 'Problema legitimității administrației din România nu mai există în SUA'
1.244

919
'România a câștigat astăzi' - Ministrul Apărării salută intervenția lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii: 'A spus patru lucruri concrete, nu vorbe goale'
919

3.647
'Ne jucăm de-a pieile roșii, ce facem aici? Două minute nu sunt un discurs' Crin Antonescu, ieșire furtunoasă după vizita lui Nicușor Dan la Washington
3.647

2.537
Nicușor Dan, mesaj cu subînțeles după întâlnirile din SUA: 'Poate adversarii noștri se vor gândi de două-trei ori'
2.537

3.122
'Trump știe că președinte este Georgescu' - Nicușor Dan, reacție la ironiile suveraniștilor: 'Se mai întâmplă astfel de erori'
3.122

1.906
Din SUA, Nicușor Dan vorbește despre un plan de mare amploare: Negocierile pentru cea mai râvnită resursă a planetei
1.906

1.353
Nicușor Dan explică ultimele negocieri cu liderii coaliției: Președintele a ridicat 2 întrebări
1.353

1.397
Nicușor Dan, în direct din SUA: Trump a lăudat românii, dar discuțiile au fost doar 'amabilități'. Ce urmărește România la Washington
1.397

1.269
Nicușor Dan, la Washington: 'Nu alegem între SUA și Uniunea Europeană'. De ce a lipsit de la Davos și München
1.269

3.975
Președintele reacționează după ce Busuioc și-a schimbat votul la CCR pe legea pensiilor speciale
3.975

1.298
Nicușor Dan, după participarea la Consiliul pentru Pace: 'Mi se pare remarcabil că mai multe state s-au oferit să contribuie'
1.298

1.628
Reforma pensiilor magistraților a trecut de CCR, dar controversele continuă. Șeful CSM: 'Așteptăm motivarea / Ceva trebuie să se întâmple'
1.628

















Comentează