„Nu am mai întâlnit atâta demagogie în politică de pe vremea lui Ion Iliescu! Este de domeniul evidenţei faptul că sub sigla USL minciuna a devenit o adevărată artă de a rezista în politică, iar fuga de răspundere un act de virtute supremă! De exemplu, cei care s-au dezbrăcat în grabă de haina USL, au început imediat să joace rolul măicuţelor preacurate în Parlament, sfidând atât inteligenţa românilor, cât şi bunul-simţ. Ieri s-a votat în Parlament o moţiune simplă în domeniul serviciilor de sănătate, reclamându-se ministrului învestit de mai puţin de o lună că nu a aprobat lista de medicamente compensate! Este motivul pentru care am votat împotriva acestei moţiuni false şi demagogice, în care Nicolăescu critica ceea ce n-a făcut USL, când ministru era Nicolăescu! Nu am vrut să legitimez o minciună! Câtă încredere să mai ai în cei care până ieri se aflau la putere, au amânat vreme de peste 1 an actualizarea listei de medicamente compensate, iar acum strigă hoţii tocmai către cei cu care s-au aflat în concubinaj mai bine de 3 ani de zile! Indiferent cine a fost sau cine este ministru la sănătate, sub USL sau USD, indiferent cum s-a numit coaliţia care l-a ţinut sau îl ţine pe Ponta în braţe, serviciile de sănătate sunt mai proaste şi mai scumpe, spitalele mai sărace, iar pacienţii tot mai nemulţumiţi! Ponta nici nu vrea, nici nu poate să guverneze în interesul românilor! A demonstrat-o! Sub fostul ministru al sănătăţii deficitul de personal de la serviciile de ambulanţă a ajuns la aproape 50% în multe judeţe ale ţării, deşi acesta se lăuda că a finalizat 99% reforma din sănătate! Dacă ar fi fost cinstit ar fi spus că a prăbuşit în procent de 99% sănătatea! Ieri i-am adresat noului ministru al sănătăţii o interpelare pe marginea deficitului de personal din cadrul serviciilor de ambulanţă. Sper ca ministrul să-i acorde interesul cuvenit! Ştiu că domnul Bănicioiu este ghidat de bune intenţii, însă îl asigur că dacă va continua aceeaşi politică falimentară ca cea a domnului Nicolăescu, românii îl vor taxa pe măsură!”, susține Florin Gheorghe.
PMP iese la atac cu un discurs marca Băsescu
Deputatul Florin Gheorghe, afiliat Partidului Mișcarea Populară, atacă adversarii politici și utilizează sintagme pe care le regăsim extrem de des și în discursurile președintelui Traian Băsescu.

Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

75
Dublu atac lansat de Trump, atât pe plan intern în SUA, cât și pe plan extern: „Am dreptul absolut!”
75

463
Boicot la simularea examenului de Evaluare Națională: profesorii din mai multe școli refuză să participe și protestează față de măsurile Guvernului
463

445
Vacanța de Paște bate la ușă – Hotelierii se întrec în oferte pentru toate buzunarele: cât costă un sejur la mare, munte sau în Delta Dunării
445

3.052
Eșecuri pe bandă rulantă pentru Nicușor Dan: judecătorii confirmă abuzurile fostului edil
3.052

1.764
Operațiune mamut lansată de Moscova: „armata din umbră”, unitatea de elită gândită să comită asasinate în străinătate (presă)
1.764

2.101
Cât a ajuns să coste benzina și motorina în București, în plină criză petrolieră: pragul de 10 lei se apropie
2.101

2.364
Adrian Negrescu explică meciul pe bugetul României: Străinii ne fură banii. Iluzii. Atacuri de pe vremea lui Dragnea
2.364

3.957
Probleme pentru Trump: eșec pe linie pentru coaliția navală responsabilă de strâmtoarea Ormuz
3.957

6.053
Stenograme din discuția lui Sebastian Ghiță cu Călin Georgescu: Domne’, eu sunt deja pe drumul luminii, eu sunt Președintele României
6.053

1.085
A căzut în casă. Ce i-au spus medicii la spital
1.085

3.461
Începe războiul viitorului: pușcașii marini ai Statelor Unite vor deveni invizibili din 2027. Cum va fi posibil
3.461

1.899
Secretarul general al PNL atacă PSD pe tema bugetului: „Spuneți clar dacă vreți taxe noi sau tăieri de investiții”
1.899

2.217
Două săptămâni de război: Detaliile deciziei riscante a lui Trump de a ataca Iranul și lupta pentru a limita consecințele (CNN)
2.217

Comentează