Stenograme din discuția lui Sebastian Ghiță cu Călin Georgescu: Domne’, eu sunt deja pe drumul luminii, eu sunt Președintele României

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 16-03-2026 10:00

Actualizat: 16-03-2026 11:25

Article thumbnail

Sursă foto: captura video

Apar noi informații legate de întâlnirea dintre Sebastian Ghiță, patronul România TV, și om de afaceri și Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din România. Ghiță susține că Georgescu i-ar fi cerut sprijinul, lucru pe care fostul candidat nu îl neagă.

Stenograme din discuția lui Sebastian Ghiță cu Călin Georgescu

Ce i-a spus Georgescu lui Ghiță

"Auzi, măria ta? Prin decembrie 2021, Călin Georgescu ăsta a venit la mine la Belgrad, mă rog, ciudat. Am fost cu el la un restaurant, Jerry… mi l-a trimis cineva, m-a rugat cineva neapărat să-l primesc, să mă văd cu el. Și… foarte ciudat, mi-a arătat clipul ăla al lui când intră el în apă și iese cu calul, cu nu știu ce…

Și mi-a zis: ,,Domne’, eu sunt deja pe drumul luminii, eu sunt Președintele României, am venit să mă văd cu niște prieteni sârbi, ruși, am nevoie de ajutor și de sprijin”.

Mi s-a părut ciudat rău de tot.

Am stat vreo două-trei ore cu el.

Foarte curios că acum ceva timp a început o anchetă a unei comisii de investigație americană care verifică legăturile lu’ Călin Georgescu ăsta cu rușii, dacă a primit finanțare de la ruși, chestii, trestii.

Mie îmi e clar că e conectat și că probabil ăia l-au sprijinit cu bani, cu relații și sigur… adică ceva făcea el acolo în Serbia, cu sârbi, cu ruși. Foarte ciudat mi s-a părut!

Mi-a zis că el e susținut de d-ăștia, de foști ofițeri, ofițeri din structuri și că are suport masiv și că sigur… ceva mesianic așa, că țara se va întoarce spre el. Foarte… foarte curios!", se arată în stenogramele publicate de România TV.

Georgescu spune că a cerut ajutorul lui Sebastian Ghiță tocmai ca să nu îl primească

„Este adevărat că m‑am văzut cu dânsul (Sebastian Ghiță – n.r.) la Belgrad, însă pot să vă spun un lucru, în premieră: m‑am văzut atât cu dânsul, cât și cu alți 7–8 similari, cărora le‑am cerut ajutorul cu un singur scop: să nu mi‑l dea.

Asta a fost strategia mea, pentru că ulterior, după ce am stat de vorbă cu cei 7–8, am auzit din partea serviciilor române de informații: «Georgescu nu are bani, nu are cum să câștige, stăm liniștiți.» Și atunci m‑am înscris în cursă. Am făcut acest lucru absolut deliberat”, a explicat Călin Georgescu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri