Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul doi mondial, a cucerit în premieră trofeul la turneul ATP Masters 1.000 ATP de la Indian Wells (Statele Unite), după ce l-a învins în două seturi, ambele decise la tie-break, 7-6 (8/6), 7-6 (7/4), pe rusul Daniil Medvedev, în finala disputată duminică, potrivit Agerpres.
Sinner, în vârstă de 24 de ani, este al treilea jucător din istorie care a reuşit să câştige toate cele şase turnee ATP Masters 1.000 pe suprafaţă dură (hard), alăturându-se sârbului Novak Djokovic şi elveţianului Roger Federer.
Italianul este, totodată, primul tenisman care câştigă două titluri Masters 1.000 consecutive fără să piardă niciun set, de la debutul acestei serii în circuitul profesionist, în 1990, după ce s-a impus în aceeaşi manieră la Paris, în luna noiembrie.
Medvedev (30 ani, locul 11 ATP), care reuşise să îl eliminase în semifinale pe spaniolul Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, se poate consola cu faptul că şi-a regăsit nivelul ridicat de joc din anii anteriori, iar începând de luni va reveni în top 10 ATP.




























Comentează