Profesorii din opt unităţi de învăţământ din judeţul Tulcea nu participă, luni, la simularea examenului de Evaluare Naţională, nemulţumiţi din cauza măsurilor adoptate anul trecut de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar.
Potrivit datelor furnizate AGERPRES de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), cele opt unităţi sunt în municipiul Tulcea, în oraşul Isaccea şi în comunele Greci, Ostrov, Jijila, Peceneaga şi Valea Nucarilor.
"Suntem nemulţumiţi de mărirea nejustificată a normei didactice, a efectivelor de elevi din clase. Pe lângă cele 15.000 de posturi suprimate anul trecut, de anul viitor vor mai dispărea posturi, ceea ce va afecta cel mai mult activitatea profesorilor titulari. Să nu uităm că, anul acesta, profesorii titulari au fost constrânşi să-şi completeze norma didactică pe o altă specializare", a declarat Mirela Munteanu, cadru didactic în Şcoala generală "Constantin Găvenea" din municipiul Tulcea, una dintre cele două unităţi de învăţământ care nu participă la simularea examenului de Evaluare Naţională.
Profesorii nu mai beneficiază de vouchere de vacanță
Mirela Munteanu a mai spus că profesorii nu mai beneficiază de vouchere de vacanţă, indemnizaţii de hrană şi nici de primele de carieră didactică, dacă veniturile acestora depăşesc un anumit prag.
"Această simulare (a examenului de Evaluare Naţională - n.r.) ajută foarte mult şi profesorii, şi elevii, şi părinţii. Este, de fapt, o etapă de control atât pentru profesori - aproape 90% din materie este predată până în acest moment, dar şi pentru elevi, să vadă unde se poziţionează. Sigur, este o etapă foarte importantă", a mai spus profesoara.
În judeţ există peste 100 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică.
Potrivit Planului de şcolarizare pentru anul 2026-2027 furnizat AGERPRES de ISJ, în anul şcolar următor, din cauza reducerii populaţiei şcolare, numărul claselor din învăţământul gimnazial de zi va scădea de la 335, câte sunt în prezent, la 310, iar cel al claselor din învăţământul primar de zi va scădea de la 417, câte sunt în prezent, la 396.
În două școli din Dâmbovița nu se susţine simularea Evaluării Naţionale din cauza boivotului
Evaluarea Naţională nu se susţine, luni, în două şcoli din Dâmboviţa prin boicotarea de către cadrele didactice, anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ).
La nivelul judeţului Dâmboviţa sunt înscrişi 3.959 de elevi în clasa a VIII-a în acest an. Sunt organizate 106 centre în care se va susţine simularea.
"În două unităţi de învăţământ nu se va organiza simularea pentru 45 de elevi de clasa a VIII-a, prin boicotarea de către cadrele didactice, anunţată de conducerea şcolilor (...). Transmitem un gând de recunoştinţă tuturor celor care, în ciuda nemulţumirilor generate în principal din aplicarea Legii nr. 141/2025 (comasări de clase, creşterea normei didactice etc.), au ales să sprijine elevii şi organizează simularea evaluării naţionale, ca activitate neremunerată şi suplimentară", informează ISJ Dâmboviţa.
Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.
ISJ Dâmboviţa transmite că este important ca înainte cu trei luni faţă de examenul oficial, elevii, părinţii şi profesorii să reflecteze, pe baza rezultatelor, la aspectele pe care le pot îmbunătăţi, astfel ca, prin acţiunile desfăşurate în şcoală, fiecare absolvent de gimnaziu să ajungă la rezultatul necesar pentru admiterea la liceu.




























Comentează