Peste 4.800 de pompieri cu 2.900 de mijloace tehnice vor acţiona pentru asigurarea măsurilor de protecţie în minivacanţa prilejuită de "Adormirea Maicii Domnului", informează IGSU într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
Pentru eventualele urgenţe medicale sunt pregătite 247 de echipaje de pompieri SMURD, care vor asigura primul ajutor calificat, precum şi 41 unităţi de terapie intensivă mobilă, 7 ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic şi 43 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple.
De asemenea, IGSU a dispus unităţilor subordonate adoptarea măsurilor menite să asigure un nivel ridicat de protecţie la nivelul comunităţilor.
Astfel, în această săptămână, inspectorii de prevenire au realizat instruirea personalului clerical şi au verificat modul de organizare a apărării împotriva incendiilor la lăcaşurile de cult, unde sunt aşteptaţi mulţi pelerini, pentru identificarea şi remedierea potenţialelor nereguli privind securitatea la incendiu. Au fost verificate: asigurarea căilor de evacuare a persoanelor, a căilor de acces a autospecialelor de intervenţie şi exploatarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor electrice.
Totodată, pompierii au verificat respectarea îndeplinirii măsurilor pe linia protecţiei la incendiu în structurile de primire turistică atât din zonele montane, cât şi de pe litoralul Mării Negre. Pe baza analizelor de risc efectuate de către specialiştii în domeniu, în locaţiile unde vor avea loc evenimente cu public numeros vor fi adoptate măsuri suplimentare, inclusiv prin dispunerea în proximitatea obiectivelor a unor echipaje de intervenţie pentru stingerea incendiilor şi acordarea primului ajutor calificat.
IGSU a mai dispus ca peste 80 de salvatori cu autospeciale de stingere a incendiilor, de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat să asigure eficientizării acţiunilor operative pe autostrăzile A2 şi A4.
Peste 4.800 de pompieri vor acţiona pentru asigurarea măsurilor de protecţie în minivacanţa prilejuită de "Adormirea Maicii Domnului"
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

5
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
5

10
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
10

1.454
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.454

1.049
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.049

3.315
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.315

40
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
40

2.241
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.241

3.677
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.677

2.986
Audiere tensionată la CSM: Voineag spune că dosarele cu generali, inclusiv cazul Coldea, i-au adus valul de atacuri publice
2.986

7.685
Dosarul Epstein bubuie în mediul academic din România: E anchetă la universitatea condusă de Tudorel Toader
7.685

1.192
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.192

72
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
72

2.247
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
2.247

















Comentează