Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel sâmbătă la populaţie să fie unită în faţa problemelor economice cu care se confruntă ţara, în special inflaţia, anunţând o reuniune a experţilor pentru a combate această chestiune, relatează DPA.
"Trebuie să ne dăm mâinile şi să fim uniţi", a spus Scholz într-un podcast video. El a mai declarat că marea problemă care îngrijorează mulţi cetăţeni, şi pe bună dreptate, este creşterea preţurilor, informează Agerpres.
"Trebuie să lucrăm împreună şi asupra acestui lucru", a atras atenţia Scholz.
Din acest motiv, a spus el, a invitat sindicate, angajatori, Banca Centrală şi profesori, într-un efort ce aminteşte de iniţiative similare din anii '60 şi '70, pentru a discuta despre soluţii.
Campania, numită 'Acţiune concertată', începe luni la cancelarie.
Alte posibile instrumente includ o propunere a ministrului Muncii, Hubertus Heil, care vrea o plată anuală pentru persoanele singure care câştigă mai puţin de 4.000 de dolari pe lună şi pentru cuplurile căsătorite care câştigă împreună mai puţin de 8.000 de euro pe lună.
"Numai creşterea salariilor şi beneficiilor sociale poate compensa sustenabil daunele produse persoanele cu venituri medii şi mici", a spus preşedintele Institutului German pentru Cercetare Economică (DIW), Marcel Fratzscher.
Plăţile unice, pe de altă parte, nu sunt ţintite, în contextul în care multe persoane nu beneficiază de ele deloc, a spus el.
În urmă cu o săptămână, cancelaria a anunţat un plan privind plăţile unice scutite de taxe. În schimb, sindicatele ar putea renunţa la o parte din creşterile salariale în negocierile colective, pentru a nu alimenta şi mai mult inflaţia.
Experta în economie Julia Klöckner, din partea partidului conservator de opoziţie CDU, a criticat 'Acţiunea concertată': "Când nu ştii ce să faci, creezi un grup de lucru".
Ea a spus că în schimb ar trebui reduse permanent, printre altele, taxele şi impozitele asupra energiei.
Olaf Scholz convoacă celulă de criză, după ce în Germania au explodat prețurile: apel disperat către populație
Explorează subiectul
Articole Similare

39.610
Scandal uriaș la CCR: raportul scurs ilegal în presă și presiuni politice înaintea deciziei pe pensiile magistraților
39.610

32.077
De ce s-au certat judecătorii CCR pe Pilonul III: doar magistrații de carieră au susținut că statul nu poate schimba un contract privat
32.077

2.813
Demograful Vasile Ghețău dă detalii despre speranța de viață în România de la 1950 la 2050: Cât vom trăi la mijlocul acestui secol
2.813

53.743
Scandal fără precedent la CCR: judecători acuzați că au introdus pe ascuns paragrafe care schimbă sensul deciziei privind pensiile magistraților (surse)
53.743

16.976
Pensiile magistraților, în aer: ce s-a întâmplat cu adevărat la întâlnirea secretă de la Cotroceni (surse)
16.976

22.337
Hotărâre istorică: ÎCCJ dă undă verde acțiunilor în instanță pentru efectele vaccinării anti-COVID. Victimele pot invoca și răspunderea statului
22.337

46.653
Ordinul care schimbă harta diplomatică: România schimbă regulile la frontieră - noi interdicții pentru Rusia și teritoriile ocupate și un 'new-entry' - DOCUMENT
46.653

8.704
EXCLUSIV Comisia Europeană avertizează România după decizia CCR privind pensiile magistraților: fondurile sunt în joc
8.704

2.628
VIDEO Sorin Grindeanu, despre aplicarea referendumului din 2009, cu maximum 300 de parlamentari: 'E o amestecătură cu de toate'
2.628

32.615
Președintele CCR lansează o ipoteză cu implicații majore: Includerea securității naționale în blocul de constituționalitate
32.615

81.279
Președinta CCR, mesaj direct pentru avocați: 'Cetățeanul contemporan nu mai poate naviga singur în ecosistemul juridic din ce în ce mai sofisticat'
81.279

7.988
Fascismul în oglindă: aplauzele la moartea lui Charlie Kirk și prăbușirea compasiunii
7.988

3.913
VIDEO Un influencer care susține că are râie a mers și a dat mâna cu Călin Georgescu
3.913





















Comentează