Educaţia în domeniul economico-financiar a ocupat constant un loc fruntaş pe agenda de priorităţi şi obiective de importanţă strategică ale Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat, joi, guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de specialitate, conform Agerpres.
"Protocolul semnat între BNR şi ASE reprezintă o nouă etapă în strategia Băncii Naţionale a României de a contribui la pregătirea noilor generaţii de economişti la standarde şi cerinţe internaţionale şi pentru impulsionarea activităţii de cercetare în domeniul monetar-bancar. Protocolul prevede organizarea în parteneriat a unui program de masterat cu specializare în activitatea băncilor centrale în cadrul Facultăţii de Finanţe, Asigurare, Bănci şi Burse de Valori din ASE. Din partea Băncii Naţionale a României vor participa în calitatea de lectori în cadrul acestui program de master directori şi şefi de serviciu din direcţiile Stabilitate Financiară, Supraveghere, Reglementare şi Autorizare, Rezoluţie bancară şi Operaţiuni de piaţă. Ceea ce este mai important - şi ţin să o spun deschis - este interesul celor două instituţii să dezvolte o formulă de activ schimb de idei. Ar fi extraordinar ca ele să ajungă la un mod de gândire izvorât din experienţa teoretică a unora şi experienţa practică a celeilalte pentru a surprinde trendurile realităţii complexe în care trăim şi acţionăm. Este vital să ştii cum se face pasul următor pentru a menţine funcţionalitatea economiei. La Banca Naţională, educaţia în domeniul economico-financiar a ocupat constant un loc fruntaş pe agenda de priorităţi şi obiective de importanţă strategică", a afirmat Isărescu.
Acesta a menţionat că, în 2021, un număr de 80.000 de elevi şi studenţi au interacţionat cu specialişti BNR în cadrul activităţilor educaţionale derulate de instituţie.
"O retrospectivă în cifre a activităţii educaţionale desfăşurate de Banca Naţională numai în anul 2021 arată că aproximativ 80.000 de elevi şi studenţi au interacţionat fizic sau online cu specialiştii băncii, cu implicarea a peste 600 de unităţi de învăţământ atât din mediul urban, cât şi din cel rural. Totodată, Banca Naţională a României a iniţiat primul program acreditat de Ministerul Educaţiei şi dedicat profesorilor care predau disciplina Educaţia economico-financiară, în timp ce proiectul internaţional Global Money Week a reunit, într-un maraton de o săptămână, 15.000 de elevi din 194 de unităţi de învăţământ şi 650 de clase din ciclul primar, gimnazial şi liceal. Banca Naţională a României are semnate 61 de parteneriate cu unităţi de învăţământ preuniversitar şi universitar din Bucureşti şi din ţară pentru o mai bună coordonare a activităţilor de educaţie financiară pe care le le desfăşoară. Banca Naţională a României a fost mai mereu lângă mediul academic şi a încercat să coaguleze un sistem de colaborare în lansarea şi susţinerea educaţiei financiare, a educaţiei economice în general. S-au realizat unele lucruri bune, dar ele trebuie continuate", a spus şeful BNR.
Banca Naţională a României (BNR) şi Academia de Studii Economice (ASE) au organizat, joi, conferinţa anuală cu tema "Provocări structurale ale sectorului bancar românesc".
Mugur Isărescu, după ce BNR și ASE au semnat un protocol pe educație: Domeniul economico-financiar a ocupat constant un loc fruntaş pe agenda de priorităţi
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

280
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
280

673
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că înflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
673

563
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
563

1.524
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.524

1.142
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
1.142

3.441
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.441

2.266
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.266

41
Deficitul balanței comerciale a României în luna ianuarie s-a redus cu 15,5% față de anul trecut și a ajuns la 2,3 miliarde de euro
41

27
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi
27

1.048
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
1.048

1.305
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
1.305

39
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
39

2.334
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
2.334

















Comentează