Ministerul Educaţiei a publicat lista şi calendarele de desfăşurare pentru competiţiile şcolare

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 28-01-2026 19:00

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat listele şi calendarele de desfăşurare pentru competiţiile şcolare care se vor organiza şi desfăşura în România la nivel internaţional, naţional şi regional, în anul şcolar 2025-2026.

"Competiţiile şcolare incluse în aceste liste se organizează pentru elevii din învăţământul gimnazial şi liceal. În unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de competiţii şi concursuri şcolare cu taxă sau pentru care se solicită din partea părinţilor/ elevilor orice fel de contribuţie financiară (de exemplu: achiziţionarea de cărţi, reviste, ghiduri, compendii, etc)", a precizat Ministerul Educaţiei şi Cercetării pe Facebook.

Calendarul olimpiadelor şcolare

În ceea ce priveşte calendarul olimpiadelor şcolare, nu au fost programate etape ale acestora în perioadele în care se desfăşoară: simulările pentru examenele naţionale, probele de aptitudini/de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă/maternă în vederea admiterii la liceu, evaluarea naţională pentru clasa a VI-a sau în zile ce corespund unor sărbători legale.

Totodată, susţin reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în situaţia în care un elev este calificat la mai multe competiţii şi se constată suprapuneri între perioadele de desfăşurare ale acestora (la etapa judeţeană/naţională), Comisia naţională pentru coordonarea competiţiilor şcolare va analiza fiecare situaţie în mod individual şi va identifica soluţii adecvate, în urma unei solicitări scrise formulate de către părinte/reprezentantul legal al elevului minor sau de către elevul major.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri