Germania susţine aderarea Bulgariei, a Croaţiei şi a României la spaţiul Schengen, a declarat joi, la Bruxelles, ministrul de interne german Nancy Faeser la sosirea la reuniunea Consiliului Justiţiei şi Afaceri Interne al UE, care se va pronunţa asupra extinderii spaţiului european de liberă circulaţie, informează Reuters.
''Nu pot înţelege poziţia Austriei în această privinţă. Ştiu că Austria are mari dezbateri interne pe această chestiune'', le-a declarat Faeser jurnaliştilor înaintea reuniunii cu omologii săi din Uniunea Europeană.
Ea a adăugat: ''Noi vom sprijini Croaţia, România şi Bulgaria, pe toate trei''.
La rândul său, ministrul de interne francez Gerald Darmanin s-a pronunţat în favoarea intrării în Schengen a Croaţiei, României şi Bulgariei.
Germania susţine aderarea Bulgariei, a Croaţiei şi a României la spaţiul Schengen: 'Nu pot înţelege poziţia Austriei în această privinţă'
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

366
Cum l-ar fi 'păcălit' George Copos pe Traian Băsescu să dea banii: 'Genial!'
366

1.039
Alertă maximă în NATO: „Nu suntem pregătiți de război” – avertisment dur despre Rusia și Iran
1.039

784
Un județ din România reînvie vacanțele copiilor de altădată: Taberele școlare abandonate revin la viață într-o zonă de poveste
784

1.263
Iranul a primit planul de pace în 15 puncte propus de Trump, potrivit Pakistanului, după ce iranienii au negat că Teheranul ar fi în negocieri cu SUA
1.263

1.996
Petrișor Peiu spulberă scenariile din spațiul public: Intră AUR la guvernare?
1.996

1.177
Demarează cel mai mare proiect la Aeroportul ”Henri Coandă”: România intră cu adevărat în epoca modernă a transportului aerian
1.177

1.560
Stare de urgență în R. Moldova după atacurile Rusiei: măsuri rapide luate de autorități pentru a evita colapsul energetic
1.560

2.132
Problema instalării unui nou șef la SRI, pentru moment, fără rezolvare! Surse: Trebuie votat, 'în urma unor negocieri', de Parlament
2.132

1.482
România vs Bulgaria, două strategii opuse în criza carburanților: Ce măsuri a luat țara vecină după ce motorina a trecut puțin peste 8 lei. Expert: Statul trebuie să atenueze șocurile, nu să controleze piața
1.482

5.452
VIDEO Incident exploziv: Teheranul spune că a forțat retragerea portavionului american USS Abraham Lincoln după un atac cu rachete
5.452

1.412
Bianca Drăgușanu le face praf pe femeile care își pozează gențile de firmă sau fake: Traumatizate de sărăcie
1.412

5.547
BREAKING | ÎCCJ a suspendat comitetul lui Bolojan pentru legile justiției: „Posibil exces de putere”
5.547

1.774
'Prea mare impertinența, e din categoria hoțul strigă hoții!' Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan, pe fondul scandalului din coaliție
1.774
















Comentează