Scheletul unui celebru spadasin francez, descoperit într-o biserică olandeză

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-03-2026 17:31

Article thumbnail

Sursă foto: AGERPRES

Scheletul unui celebru spadasin ar fi fost descoperit într-o biserică olandeză. Este vorba despre muschetarul d'Artagnan care și-a petrecut viața în slujba coroanei franceze. Ulterior, aventurile sale au apărut în cărți și filme, potrivit mediafax.

Un schelet, care ar putea fi al celebrului D'Artagnan, a fost descoperit într-o biserică din Maastricht, Olanda, potrivit Le Figaro. Rămășițele au fost găsite în timpul unor lucrări de reparații la biserica ridicată prin secolul al XIII-lea. L1 Nieuws, o agenție media din provincia Limburg, a relatat că o parte a podelei s-a prăbușit dezvăluind scheletul misterios. O monedă franceză a fost găsită lângă schelet. Muschetarul a murit în timpul asediului de la Maastricht din 1673.

Cercetătorii au stabilit că scheletul aparține unei persoane foarte importante deoarece doar acestea erau îngropate sub un altar. Scheletul a fost transportat într-un institut arheologic din Germania. O probă de ADN a fost prelevată din schelet și este în prezent analizată într-un laborator din München. Wim Dijkman, un arheolog care caută rămășițele lui d'Artagnan de 28 de ani, susține că este precaut dar are „așteptări mari” privitoare la descoperire.

Charles de Batz de Castelmore, cunoscut sub numele de d'Artagnan, a fost un muschetar în slujba regilor Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-lea. Originar din Gasconia, d'Artagnan l-a inspirat pe Alexandre Dumas. În secolul al XIX-lea, Dumas a scris celebra carte Cei trei muschetari. Ulterior personajul și prietenii săi au fost eroii a numeroase cărți și ecranizări.

Google News
Comentează
București
Temperatură16°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri