George Simion condamnă perchezițiile la Horațiu Potra: 'Continuă abuzurile. Nu găsesc dovezi și acum încearcă să le fabrice'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 26-02-2025 10:16

Actualizat: 26-02-2025 12:16

Article thumbnail

Sursă foto: Aktual24

„Continuă abuzurile. Nu găsesc dovezi și acum încearcă să le fabrice”, spune președintele AUR, George Simion, despre perchezițiile în care este vizat și apropiatul lui Călin Georgescu, Horațiu Potra.

„Continuă abuzurile. Nu găsesc dovezi și acum încearcă să le fabrice. Pun și demiterea coruptului Toni Greblă tot în această serie. S-au dat ei seama că Toni Greblă este o pagubă la bugetul țării. Cea mai mare pagubă la bugetul țării este premierul Nordis, Marcel Ciolacu, Marcelino Buratino, împotriva căruia vom protesta sâmbătă”, spune George Simion, conform Mediafax.

Context

Declarația liderului AUR vine în contextul în care, miercuri dimineață, s-au făcut zeci de percheziții miercuri în județele Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj. S-au căutat dovezi privind acțiuni grave contra ordinii constituționale, promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război și pentru fals în declarații în campania pentru alegerile prezidențiale. Perchezițiile se fac la locațiile lui Horațiu Potra și la apropiați ai acestuia.

Reacția lui Călin Georgescu

Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase, a scris, miercuri dimineață, Călin Georgescu pe Facebook. El face referire la perchezițiile în care este vizat și apropiatul său, Horațiu Potra.

„Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase! Azi, la ora 6 dimineața, au descins din nou în zeci de locații peste familii, trezind copii din somn. Caută să inventeze dovezi pentru a justifica furtul alegerilor și pentru a face orice în demersul de a bloca o nouă candidatură a mea la prezidențiale. Caută de trei luni fără succes. Eu, în numele votanților mei, dar și a celor care deși au alte opțiuni politice vor o Românie democratică și liberă - mă lupt cu acest sistem securistic care ne vrea în sclavie. Trăim în comunism, nu este nimic liber și legal în tot ce se întâmplă. Nu cedez, mă bazez pe sprijinul vostru, al tuturor și vă aștept sâmbătă, în Piața Victoriei!”, a spus Georgescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri