FOTO Accident cumplit în Sibiu: Un camion s-a prăbușit într-o râpă de 170 de metri. Doi bărbați au murit

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 31-12-2025 09:00

Article thumbnail

Sursă foto: specialarad.ro

Doi bărbați și-au pierdut viața după ce camionul în care se aflau a căzut, în toiul nopții, într-o râpă adâncă de 170 de metri pe Valea Arpașu Mare, în județul Sibiu, conform Mediafax.

Un camion s-a prăbușit într-o râpă de 170 de metri

Pompierii din Sibiu au intervenit în noaptea de marți spre miercuri la un accident în care un camion care transporta lemne s-a răsturnat într-o râpă de pe un drum forestier.

La fața locului au intervenit două echipaje SMURD, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și una de primă intervenție.

accident morti sibiu rapa

În sprijinul pompierilor sibieni au intervenit și un echipaj SMURD

În sprijinul pompierilor sibieni au intervenit și un echipaj SMURD și o autospecială de stingere din cadrul ISU Brașov. De asemenea, au participat la intervenție salvamontiști din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Brașov și Serviciul Public Local Salvamont Victoria.

Mașina a căzut într-o râpă de aproximativ 170 de metri

La fața locului au fost făsiți doi bărbați decedați.

Conform Salvamont Brașov, mașina a căzut într-o râpă de aproximativ 170 de metri.

Salvatorii montani și pompierii au desfășurat o operațiune complexă de recuperare a victimelor din râpă, acestea fiind ulterior predate reprezentanților IML.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri