O fetiță româncă în vârstă de 9 ani a murit în Italia după ce a fost transportată fără semne vitale la spitalul P.S.A.U.T. din Capua, provincia Caserta, în regiunea Campania.
Potrivit publicației italiene Caserta CE, copilul a fost adus la unitatea medicală în stop cardio-circulator și în stare de inconștiență, tabloul clinic indicând încă de la sosire absența funcțiilor vitale.
Cadrele medicale au intervenit imediat și au început manevrele de resuscitare, conform protocolului medical. Eforturile echipei au continuat aproximativ 40 de minute, timp în care medicii au încercat să readucă la viață copila.
La operațiunea de salvare a fost solicitată și o ambulanță de terapie intensivă, care a venit în sprijinul personalului medical din centru.
În ciuda intervenției rapide și a încercărilor de resuscitare, medicii nu au mai reușit să o salveze, iar decesul a fost declarat ulterior.
Presa locală notează că fetița suferea de probleme grave de sănătate și avea dizabilități, existând mai multe afecțiuni preexistente. De asemenea, copila era purtătoare a unui port pentru nutriție artificială, semn al unei stări clinice deja fragile.





























Comentează