Vacarm la audierea Oanei Țoiu: „Tu ești UDMR. Nu înțelegi ce înseamnă să fii român!” - UPDATE FOTO

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 11-03-2026 13:03

Actualizat: 11-03-2026 15:05

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/OanaToiuUSR

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu (USR), se află la ora transmiterii acestei știri în Comisia de politică externă a Camerei Deputaţilor, pentru a da explicaţii despre repatrierea românilor din zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu, după scandalul repatrierii din Dubai a fiicei fostului premier Victor Ponta, Irina.

Ora 15.00 - Deputatul Iulian Lorincz (USR) cere „izolarea” discursurilor xenofobe, după intervențiile reprezentanților PSD la adresa președintelui UDMR al comisiei.

Ora 14.40 - Ministrul a spus că ea nu a întrebat nimic în structurile MAE despre Irina Ponta și că nu a luat nicio decizie despre acest caz specific, dar a fost întrebată de consul și singurul răspuns pe care i l-a dat consulului a fost ca acesta să se asigure că „toate grupurile vulnerabile” care s-au înscris pe canalele formale pentru repatriere au fost informate și că mai departe este decizia consulului.

Ora 14.33 - Grupul AUR îi cere Oanei Țoiu să își ceară scuze pentru cazul fiicei Irinei Ponta și să răspundă dacă au pe lista de pasageri pe care a aprobat-o au fost persoane care s-au îmbarcat în avion fără să respecte cele două criterii MAE, condițiile de sănătate și vârsta minoră. „Este o fantasmagorie că un ministru de Externe s-ar apuca să verifice cu nume și prenume copiii unui parlamentar”, a răspuns șefa MAE. Țoiu a adăugat că „este un precedent extrem de periculos” ca Parlamentul să se ocupe de un singur copil, al unui politician, „înțeleg și respect prioritatea fiecărui părinte pentru propriul copil și chiar dacă un părinte este dator pentru un copil, o instituție publică e datoare pentru toți copiii”. Ministrul de Externe a mai spus că

Ora 14.20 - Grupul PSD îi reproșează ministrului că i-a permis să meargă în concediu, la ski, în plină criză consulară directorului general al Departamentului Afaceri Externe din MAE, Călin Mitri. „Dreptul la concediu de odihnă nu e o decizie a ministrului”, a răspuns Țoiu.

Ora 14.10 - Discuțiile în contradictoriu au reînceput, pe tema întrebărilor pe care deputații le pot adresa ministrului. „Vă rog să ne dați timp”, a cerut Natalia Intotero. „Dacă PSD, cel mai mare grup, epuizează timpul, restul nu mai avem timp. Să nu epuizăm timpul pe discuții pe proceduri”, a spus președintele comisiei, Hajdu Gabor.

„Vă rog să dați cuvântul fiecărui deputat să pună câte întrebări dorește”, a cerut Adrian Câciu. „Am ajunge la un scenariu imposibil, am putea să stăm aici o săptămână dacă pune fiecare câte întrebări vrea. Nu pot să supun la vot ceva ce ar bloca lucrările comisiei”, a răspuns liderul comisiei. „Mi se pare că sunteți ostentativ cu totul, și cu regulamentul, și cu procedura și cu cutuma!”, i-a replicat alt deputat PSD.

Ora 14.05 - Oana Țoiu:

- „Nu există cetățeni români cărora să li se fi refuzat întoarcerea acasă în detrimentul altor state”

- „Cu privire la lecțiile învățate, după ce finalizăm efortul de răspuns la cererile consulare, după ce vom avea acasă românii în siguranță, vom avea o evaluare foarte clară a lucrurilor care trebuie îmbunătățite”

Ora 14.00 - „Starea vremii nu ne-o prezentați?”, i s-a adresat ministrului Oana Țoiu deputatul Marian Mina, după ce șefa MAE a început să prezinte situația geopolitică din strâmtoarea Hormuz.

Ora 13.45 - Oana Țoiu:

- „A trecut deja vârful cererilor. Am reușit să aducem acasă, în siguranță, 5.700 de cetățeni români”

- „În acest moment cerința cetățenilor pe care am reușit să o îndeplinim mai greu a fost să avem discuții individuale despre cazul fiecăruia, echipele consulare sunt limitate”

- „Riscurile (pentru românii aflați în statele din Orientul Mijlociu, n.red.) vor fi ridicate încă o perioadă de timp, nu ne așteptăm ca acest conflict (SUA/Israel - Iran) să se termine imediat”

Ora 13.41 - Adrian Câciu strigă la Hajdu Gabor: „Tu ești UDMR. Nu înțelegi ce înseamnă să fii român”.

Ora 13.40 - Hajdu Gabor: „O să închid ședința. Mă scuzați dna ministru, când o să avem condiții...”

Ora 13.38 - Ministrul încă nu a luat cuvântul, la o jumătate de oră din cauza scandalului între deputații PSD și președintele UDMR al comisiei. „Vorbiți ca televizorul de 20 de minute. E un simulacru de audiere”, i-au spus social-democrații.

Ora 13.35 - Șeful comisiei a propus ca fiecare grup parlamentar să îi pună doar două întrebări ministrului. „Nuuu, păi cred că glumiți! Dvs ați pus 4 întrebări, nu puteți să propuneți așa ceva. Ați regizat asta. Nu vrem să vă auzim numai pe dvs vorbind”, au protestat deputații PSD, prin Adrian Câciu și Marian Mina. „Dvs trageți de timp aici”, i-au mai sp

Ora 13.26 - Deputații PSD au intrat în conflict cu președintele comisiei, Hajdu Gabor (UDMR): „Sunteți prietenul dnei ministru, la cum ați început aceste audieri”, i-au reproșat social-democrații care ceruseră ca toate persoanele care nu sunt membre ale comisiei sau jurnaliști acreditați să fie scoase din sală. „Nu înțeleg care e miza”, a răspuns președintele comisiei.

Oana Toiu

Ora 13.11 - Parlamentarii din comisie îi strigă ministrului, din sală: „Haideți, dna ministru, că stă Parlamentul după dvs.!”. „Dna ministru, haideți, că mințiți înăuntru, nu e nevoie afară!”, i-a strigat din sală deputatul Adrian Solomon. „Ce face acolo, dezvăluie statuia minciunii?”, a spus alt deputat. „Să îi spună, mă cineva, că audierea este înăuntru”, a vociferat alt deputat. Deputatul Marian Mina s-a dus la ușă, în timp ce ministrul făcea declarații de presă, să îi atragă atenția că audierea este înăuntru.

Ora 13.08 - „În ce privește cazul intens mediatizat, evident că orice minor care cere ajutor are dreptul la ajutor, înțelegerea nostră din informările venite din consulat au fost că a fost propusă o alternativă de întoarcere în România în baza unor zboruri directe”, a spus Țoiu, la ușa comisiei, în fața jurnaliștilor.

Oana Toiu

Comunicare paralelă cu canalele oficiale

Oana Țoiu a mai declarat, la ușa comisiei înaintea audierii: „În ceea ce priveşte cazul intens mediatizat al minorei respective, reamintesc faptul că în bazele de date centrale ale Ministerului Afacerilor Externe, pe canalele oficiale pe care MAE le-a anunţat, nu aveam şi nu avem în gestiune cazul niciunui minor neînsoţit, însă evident că orice minor care cere ajutorul are dreptul la acel ajutor. De aceea, în cazul minorei neînsoţite pe care o menţionaţi dumneavoastră, înţelegerea noastră din informările care au venit din consulat, pentru că noi nu avem în echipa centrală acces direct la fiecare caz individual, a fost propusă o alternativă de întoarcere în România pe baza unor zboruri directe”.

„Niciodată nu am sunat niciun consul”

Întrebată cine a decis ca minora să nu mai fie inclusă în zborul de evacuare după ce fusese chemată la consulat, ministrul a afirmat că fiecare minor are dreptul la suport consular şi că a existat „o comunicare paralelă cu canalele oficiale”.

„În ceea ce priveşte această eroare regretabilă, în care a existat o comunicare paralelă faţă de canalele oficiale, în care a existat personal consular care a adus o conversaţie separată de înregistrările formale şi asta a dus la venirea unui minor în spaţiu consular în afara programărilor care au fost raportate către centrală privind categoriile de grupuri vulnerabile, evident că aici lucrurile pot să fie mult îmbunătăţite. Evident că, după ce se termină această criză, o să avem un plan foarte clar de evaluare, de discuţie a ce putem îmbunătăţi. (...) În această uriaşă criză, ca şi presiune de cereri de sprijin ale cetăţenilor faţă de capacitatea de a răspunde, este extrem de important pentru statul român să respecte regulile pe care le-a comunicat public. Să aibă un cetăţean care s-a înscris pe un canal public, acces la informaţii exact la fel cum are cineva care sună pe un telefon paralel, să poată să fie contactate grupurile vulnerabile în ordinea vulnerabilităţii lor, în ordinea bazată pe înscrierile formale, pe mail, să nu existe firul scurt în care cineva să aibă acces privilegiat la informaţii”, a subliniat ministrul de Externe”.

- „În ceea ce priveşte cine din consulat a avut aceste conversaţii aici, va exista o evaluare dedicată. În acest moment, indiferent care persoană din consulat a purtat aceste discuţii, responsabilitatea este şi colectivă, nu doar individuală. Într-o situaţie de criză există mai multe paliere care funcţionează în paralel. În momentul în care consulul m-a întrebat, în acest caz aparte, ce are de făcut, i-am reamintit că grupul fusese finalizat ca şi categorii vulnerabile cu o zi înainte, la capacitatea totală a locurilor alocate României. De asemenea, i-am spus că, dacă ia o decizie privind modificarea grupului sau propune un alt plan de întoarcere acasă - pentru că aveam şi alte zboruri în plan pentru această minoră neînsoţită sau pentru orice alt beneficiar aflat în grijă - trebuie să se asigure că informaţia ajunge la toţi cei din grupurile vulnerabile înscrise pe platformă”.

- „Niciodată nu am sunat niciun consul al României ca să-l întreb de nicio persoană cu nume şi prenume. Niciodată nu am sunat niciun consul al României ca să-l întreb de numele părinţilor oricărui beneficiar. Să presupuneţi că un ministru de externe ar verifica ce fac copiii parlamentarilor într-o situaţie de urgenţă este la fel ca şi cum aţi prespune că un ministru al educaţiei ar apuca să sune directorii de şcoli ca să verifice ce fac copiilor parlamentarilor, la fel ca aşa cum un ministru al sănătăţii ar suna în spitale să verifice starea de sănătate sau alocarea paturilor a copiilor de parlamentar”.

Context

Oana Țoiu este acuzată de părinții Irinei Ponta, Victor Ponta și Daciana Sârbu, că ar fi intervenit la Consulatul din Dubai pentru ca fiica lui să nu fie urcată în autocarul care duce copiii în Oman în vederea repatrierii.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a solicitat, luni, premierului Ilie Bolojan să trimită Corpul de control la Ministerul Afacerilor Externe pentru a verifica situaţia legată de transportul românilor din zona de conflict din Orientul Mijlociu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură13°C
Variabil
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri