Grupul auto american Ford a decis extinderea producţiei de vehicule electrice, pe fondul creşterii rapide a pieţei, transmit BBC şi Reuters.
Ford va investi aproximativ 900 de dolari în noile capacităţi de producţie de la fabrica sa din Michigan, unde va crea aproximativ 900 de locuri de muncă până în 2023.
Şeful operaţiunilor globale, Joe Hinrichs, a declarat că Ford "are o nouă abordare" a creşterii pe segmentul vehiculelor electrice.
De asemenea, în următorii doi ani Ford va începe producţia de vehicule autonome.
Compania este în negocieri cu grupul german Volkswagen pentru a forma o alianţă care să investească şi să producă vehicule electrice şi autonome.
Hinrichs a explicat că discuţiile sunt pozitive, dar încă nu este nimic de anunţat.
Anul trecut, Ford a prezentat un plan pe termen lung ce prevede investiţii de aproximativ 11 miliarde de dolari în noile tehnologii din domeniul auto.
Hinrichs le-a declarat jurnaliştilor: "Când ne uităm la investiţia de 11 miliarde de dolari în electrificare, devine evident că vom avea nevoie de o a doua fabrică, în viitorul nu foarte îndepărtat, pentru a majora producţia de vehicule electrice".
Cea mai recentă investiţie se va concentra pe fabrica Flat Rock din Michigan, unde sunt aproximativ 3.400 de angajaţi care produc modelele Mustang şi Lincoln Continental.
Ford deja a anunţat că în 2020 va lansa un SUV complet electric care va fi produs la uzina din Cuautitlan, Mexic.
Anul trecut, Ford a înfiinţat o divizie separată dedicată vehiculelor autonome, unde va investi patru miliarde de dolari până în 2023.
De asemenea, compania va căuta investitori din afară pentru nou formata divizie Ford Autonomous Vehicles LLC, care va fi condusă de vicepreşedintele Sherif Marakby şi va avea sediul în noul campus Corktown din Detroit. În noua entitate va fi inclus şi Argo AI, partenerul din Pittsburgh al Ford pentru dezvoltarea vehiculelor autonome.
Până în 2020, Ford va lansa pe plan global 16 vehicule electrice pe baterii şi 24 hibride sau hibride plug-in. Dintre acestea, şapte modele vor fi lansate în America de Nord, trei în Europa, 13 în regiunea Asia-Pacific.
Ford a avertizat că investiţiile în mobilitate şi vehicule autonome ar urma să diminueze câştigurile companiei dar producătorul auto este încrezător că efectele pozitive de pe urma investiţiilor se vor resimţi în 2019 şi în anii următori.
Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România. În anul 2017, Ford România a renunţat la producţia monovolumului B-Max la fabrica din Craiova şi a demarat producţia SUV-ului EcoSport.
Ford a decis extinderea producţiei de vehicule electrice
Explorează subiectul
Articole Similare

26
Hidroelectrica a semnat contractul pentru realizarea la cheie a proiectului 'Parc fotovoltaic Ţara Haţegului'
26

12
Columbia devine al 33-lea membru al Agenţiei Internaţionale a Energiei
12

1.106
Piața de contrucții din România riscă să se prăbușească fix după ce a atins un maxim istoric
1.106

27
Tensiuni în cadrul reuniunii Agenţiei Internaţionale a Energiei: Statele membre nu au reuşit să convină o declaraţie comună
27

18
Economia Germaniei își revine lent. Bundesbank se aşteaptă la o creştere modestă în primul trimestru din 2026
18

34
Guvernul analizează acordarea tichetelor de masă pentru minerii din CE Oltenia. Bogdan Ivan: 'Un pas necesar și firesc'
34

23
Oficial BCE: Euro digital ar putea costa băncile europene între patru și şase miliarde de euro
23

15
BVB a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de joi
15

25
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de joi în scădere
25

14
Deficitul comercial al SUA s-a atenuat cu 0,2% anul trecut, la 901,5 miliarde de dolari
14

1.405
România se împrumută mai ieftin după decizia CCR pe pensiile speciale. Nazare jubilează: 'Mai mulţi bani pentru investiţii şi dezvoltare'
1.405

63
DNSC avertizează: Vulnerabilitate critică descoperită în mai multe produse Honeywell pentru supraveghere video
63

19
Investițiile străine directe în Bulgaria au crescut cu 14,2% în 2025, la 3,26 miliarde de euro
19

















Comentează