Columbia a fost acceptată ca membru cu drepturi depline a Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), a anunţat joi Ministerul Energiei din ţara din America de Sud, transmite Reuters.
Columbia a demarat în 2021 procesul de aderare la IEA şi va fi al 33-lea membru al organizaţiei, se arată în comunicatul Ministerului Energiei, scrie Agerpres.
"Sunt încântat că Columbia devine membru IEA, o etapă importantă care va susţine angajamentul ferm al ţării de a construi un sistem energetic sigur, durabil şi incluziv. Pe măsură ce pieţele energetice globale evoluează rapid, o cooperare internaţională mai strânsă este mai importantă ca niciodată. Sectorul energetic vibrant al Columbiei şi rolul său strategic în America vor consolida capacitatea colectivă a IEA de a aborda provocările comune şi de a valorifica noi oportunităţi", a afirmat directorul executiv al IEA, Fatih Birol.
Acesta a adăugat: "Încrederea acordată agenţiei ne face foarte fericiţi, atât pentru interesul pe care-l generează activitatea noastră, cât şi prin faptul că putem conta pe noi ţări din întreaga lume în timpul acestor schimbări internaţionale", a spus el, referindu-se la Columbia, care va fi a 33-a ţară membră a organizaţiei, în timp ce Brazilia începe procesul de aderare, iar India intră în faza finală a obţinerii calităţii de membru şi Vietnam se alătură ca membru asociat.
Columbia a colaborat îndeaproape cu IEA în ultimii ani, inclusiv prin analize aprofundate ale politicilor şi extinderea cooperării privind analiza scenariilor pe termen lung, eficienţa energetică şi transparenţa datelor. Aderarea sa subliniază evoluţia continuă a Agenţiei pentru a reflecta geografia în schimbare a cererii şi ofertei de energie la nivel global, se arată într-un comunicat al IEA.
Agenţia Internaţională a Energiei a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.





























Comentează