Filme documentare şi cercetări despre vestigii arheologice şi rolul Bisericii în istoria comunităţilor din care provin au fost realizate de elevii din 15 parohii din judeţele Dolj şi Gorj, care au participat la concursul "Credinţă şi tradiţie în comunitatea mea", organizat de Arhiepiscopia Craiovei.
Concursul "Credinţă şi tradiţie în comunitatea mea" s-a desfăşurat în cadrul Proiectului Catehetic Eparhial "Lumină din Lumină", cu binecuvântarea mitropolitului Irineu al Olteniei, arhiepiscop al Craiovei, şi are ca scop angrenarea tinerilor în activităţi care ţin de viaţa Bisericii, sub îndrumarea preoţilor coordonatori şi a colaboratorilor acestora.
Totodată, prin acest concurs se urmăreşte valorizarea tinerilor şi a comunităţilor din care provin, în acelaşi timp antrenându-le creativitatea şi munca în echipă. Astfel, fiecare dintre grupuri a realizat un material reprezentativ pentru comunitate, menit să scoată în evidenţă importanţa credinţei, a tradiţiei şi a Bisericii în viaţa de zi cu zi şi în istoria locului.
Parteneri în acest proiect au fost protoieriile, unităţile de învăţământ şi profesorii la disciplina Religie.
Evaluarea lucrărilor s-a făcut de către un juriu de specialitate.
Consilierul cultural în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, pr. Grigore Vulcănescu, a apreciat efortul depus de tineri în cadrul acestui proiect şi i-a încurajat pe preoţii coordonatori ai grupurilor parohiale să dezvolte noi programe care să atragă tinerii la viaţa şi activitatea Bisericii. "La acest concurs au participat copii din 15 parohii, tineri care au prezentat frumuseţea şi bogăţia religioasă şi culturală a zonelor pe care le-au reprezentat, precum şi specificul local. De asemenea, s-a putut remarca şi frumoasa colaborare dintre preoţi şi profesorii de Religie", a spus pr. Grigore Vulcănescu, la festivitatea de premiere.
Prof. dr. Iuliana Gheorghe, inspector de Religie în cadrul IŞJ Dolj, a afirmat că acest proiect evidenţiază implicarea tinerilor în viaţa comunităţii şi creşterea participării lor la activităţile religioase, dar şi la activităţi de promovare a rolului Bisericii în comunitate.
"Am fost plăcut surprinsă să constat că numărul tinerilor care îşi doresc să se implice în activităţile Bisericii a crescut, că lucrările prezentate au fost de înaltă ţinută ştiinţifică, dar şi teologică, elevii mergând de la activităţi de prezentare şi promovare a foştilor preoţi din parohiile lor, la adevărate cercetări cu privire la istoria comunităţii din care face parte, la descoperirea unor vestigii arheologice care să scoată în evidenţă rolul Bisericii în comunitatea lor. Au fost prezente parohii din judeţele Dolj şi Gorj, iar numărul acestora a fost mult mai mare faţă de anul anterior, dar şi numărul copiilor implicaţi la nivelul comunităţilor a fost foarte mare. De asemenea, ne-a surprins plăcut calitatea materialelor prezentate, a filmărilor realizate. Sperăm ca şi pe viitor implicarea copiilor să sporească, aşa încât tinerii noştri să ştie să aprecieze şi să promoveze valorile transmise de Biserică şi de istoria comunităţii respective", a precizat Iuliana Gheorghe.
Pr.prof. Neofit Stănciulescu, din cadrul IŞJ Gorj, a afirmat că lucrările tinerilor sunt reprezentative pentru comunităţile din care aceşti tineri provin. "Datorită acestor lucrări, am avut prilejul de a afla despre numeroase tradiţii specifice anumitor zone. Un exemplu, din judeţul Dolj de această dată, îl reprezintă un material despre coacerea pâinii la ţest", a adăugat Neofit Stănciulescu.
Arhid. prof. Adrian Lupu, consilier în cadrul Sectorului Învăţământ, Activităţi cu tineretul şi Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei, i-a felicitat pe tineri pentru implicare şi a afirmat că în cadrul proiectului "Lumină din Lumină" tot mai multe grupuri parohiale dezvoltă constant activităţi culturale, educative, de voluntariat şi se implică în viaţa societăţii.
Filme şi cercetări despre rolul Bisericii în comunitate, realizate de elevi la un concurs organizat de Arhiepiscopia Craiovei
Explorează subiectul
Articole Similare

40
Anchetă amplă după ce 214 animale au fost găsite moarte într-o fermă din județul Cluj
40

4
Salvamont Brașov: 21 de cetățeni blocați pe munte au primit ajutor
4

29
Afecțiunea transformată în armă: traficul de persoane începe cu o promisiune de siguranţă
29

34
O „vrăjitoare” de aur, reținută după o înșelăciune de 75.000 de lei, în Capitală
34

22
Tinerii fermieri și provocarea PAC 2023–2027: Cum se calculează pragul de 40% al investițiilor. TVA inclus sau nu?
22

2.272
VIDEO România va avea un nou Drum Expres. Șoferii se vor putea bucura de el în 2030
2.272

23
Federaţia "CulturMedia" solicită menţinerea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor la nivelul actual
23

21
Sindicatul Muntele contestă măsura prin care prima zi de concediu medical nu se plăteşte minerilor
21

35
Zeci de gospodării din județul Vâlcea, izolate; singurul drum de acces a fost afectat de o alunecare de teren
35

18
Zeci de gospodării din Vâlcea au rămas izolate după ce o alunecare de teren a blocat singurul drum de acces
18

4
Serele şi solariile necesită iarna costuri însemnate cu asigurarea căldurii; trufandale mai scumpe la primăvară
4

44
Romprest acuză Primăria Sectorului 1 de 'denunțare unilaterală' a contractului de salubrizare
44

1.298
VIDEO O grupare de escroci care golea conturile românilor a fost destructurată de poliția din România și Republica Moldova
1.298

















Comentează