Viața curge adesea pe repede-înainte, iar rutina zilnică ne face să uităm cât de fragil este echilibrul nostru. O clipă poate schimba totul, iar drumul de la siguranță la vulnerabilitate poate fi extrem de scurt. Când apare un astfel de moment, diferența o fac accesul la îngrijiri medicale performante și oamenii care știu să lupte pentru fiecare șansă de recuperare.
Raluca a trăit această experiență în timpul unei vacanțe, pe care și-o planificase a fi una relaxantă. Un accident rutier grav a transformat totul într-o luptă pentru sănătate. Transportată inițial la cea mai apropiată unitate de primiri urgențe, investigațiile au arătat un diagnostic sever: traumatism vertebro-medular, cu fracturi vertebrale cominutive la nivel toracic și lombar. Situația impunea o intervenție chirurgicală imediată, într-un spital multidisciplinar, capabil să gestioneze un caz atât de complex.
Atunci, apropiații Ralucăi au luat decizia de a o transfera la Spitalul Clinic SANADOR, unde a fost preluată în regim de urgență. Investigațiile imagistice avansate au confirmat traumatismul vertebro-medular toraco-lombar. Imediat, tânăra a fost internată pe Secția de Neurochirurgie, fiind preluată pentru coordonarea tratamentului de Dr. Marius Catană, medic primar neurochirurgie cu competențe în chirurgie spinală și cu o vastă experiență în patologia vertebro-medulară.
Fracturile cominutive la nivelurile T7, L1 și L2 presupuneau existența mai multor fragmente osoase, unele cu presiune directă asupra măduvei spinării. Intervenția chirurgicală, care a durat peste 4 ore, a urmărit fixarea bilaterală T6-T8, decomprimarea măduvei în regiunea L1 – L2 și stabilizarea la nivelul T12 – L3. Operația, finalizată cu succes, a redat stabilitatea coloanei și a creat premisele unei recuperări funcționale reale. La scurt timp, Raluca a reușit să stea în șezut fără să aibă dureri și să meargă, cu sprijin, semn clar al unui rezultat favorabil.
Recuperarea postoperatorie a continuat susținut, prin kinetoterapie, conform recomandărilor medicale. La două luni de la accident, femeia putea parcurge distanțe tot mai mari pe jos, putea sta în picioare mai mult timp și își reluase o parte importantă din activitățile zilnice. Evoluția a confirmat importanța unei intervenții corecte, realizate la timp, cu tehnici moderne și cu o echipă medicală dedicată.
La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de intervenții de neurochirurgie realizate de medici cu vastă experiență clinică, cu echipamente de ultimă generație, precum microscoape operatorii Zeiss Kinevo 900 și sistem de neuronavigație. Operațiile au loc într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, cu sprijinul Secției ATI de categoria I, cu nivel de competență extinsă.
La SANADOR, evaluarea imagistică este realizată prin investigații RMN și CT performante, inclusiv RMN 3 Tesla, utile în cazul unor traumatisme vertebro-medulare, dar și în afecțiuni frecvente, precum stenoză lombară și hernie de disc. În acest fel, este stabilit diagnosticul corect, pentru recomandarea tratamentului necesar.
Postoperator, la Spitalul Clinic SANADOR pacienții au acces la programe personalizate de recuperare medicală, care completează parcursul terapeutic, cu obiectivul revenirii cât mai rapide la o viață activă și independentă.





























Comentează