Certificarea plății integrale a majorării capitalului social cu 14,05 milioane de euro, după ce decizia aferentă a fost înregistrată la Registrul General al Comerțului din Grecia în urmă cu câteva zile, deschide un nou capitol pentru evoluția lanțului Praktiker în Grecia. Majorarea a fost realizată de noul proprietar al lanțului de magazine, compania românească Paval Holdings, care a achiziționat lanțul DIY (Do It Yourself) de la fondul de investiții Fairfax în iulie anul trecut. Capitalul companiei se ridică acum la 22,1 milioane de euro, sumă considerată suficientă pentru implementarea investițiilor planificate.
Frații Dedeman investesc puternic și în Grecia
Mutarea fraților Pavăl din Grecia vine la scurt timp după ce au intrat pe ultima sută de metri pentru a achiziționa și Carrefour în România
Principalele axe ale planului de investiții se concentrează pe consolidarea pe termen lung a structurii capitalului și finanțarea investițiilor în active imobiliare, echipamente tehnologice și operaționale, precum și în infrastructuri digitale care îmbunătățesc procesele interne și eficiența operațională. În special, compania intenționează să continue renovarea magazinelor existente, fără a exclude consolidarea rețelei cu noi puncte de vânzare. Astăzi, lanțul are 17 magazine, dintre care 6 sunt în regiunea Attica (din jurul capitalei, Atena) și câte unul în Alexandroupoli, Volos, Salonic, Heraklion Creta, Ioannina, Kalamata, Corfu, Larissa, Xanthi, Patras și Rhodos.
Planul noilor proprietari, frații Adrian și Dragoș Pavăl, include și accelerarea transformării digitale a lanțului prin modernizarea magazinului online Praktiker.
De asemenea, sunt așteptate intervenții în sistemul de achiziții și management al rețelei, pentru a consolida performanța companiei și a reduce costurile operaționale. În această direcție, practicile urmate de Paval Holdings în lanțul DIY Dedeman pe care îl deține în România, fiind cea mai mare companie din această categorie, vor fi transpuse în practică și în Grecia. Deși compania declară că își va consolida parteneriatele cu furnizorii locali, îmbogățindu-și și mai mult catalogul de produse, planul ar include desfacerea în magazinele din Grecia a unor produse sub marcă proprie care sunt fabricate în fabricile Dedeman din România.
În perioada următoare, este așteptată și finalizarea achiziției a opt proprietăți care găzduiesc magazine Praktiker. Acestea sunt proprietăți care deveniseră proprietatea Eurobank în 2019, după fuziunea acesteia cu Grivalia Properties, iar achiziția lor de către Paval Holdings a fost inclusă în acordul cu Fairfax, care este acționar al Eurobank. Această mișcare strategică are un impact pozitiv direct asupra datelor financiare ale companiei, limitând costurile operaționale prin eliminarea chiriei.
În ceea ce privește angajații, compania va oferi creșteri salariale, peste cele prevăzute de lege, și bonusuri lunare, implementând în același timp un program de formare și dezvoltare a competențelor. În plus, va continua recrutarea a 100 de persoane pentru personalul magazinelor.
Într-o fază următoare, nu trebuie exclusă posibilitatea redenumirii magazinelor din Praktiker în Dedeman, deoarece Paval Holdings dorește să își consolideze prezența nu doar în Grecia, ci și în regiunea Europei de Sud-Est în ansamblu.
Frații Pavăl cumpără Carrefour în România
Cel mai mare retailer alimentar din Europa, Carrefour, a anunţat joi vânzarea unităţii sale din România către Pavăl Holding, într-o tranzacţie de 823 de milioane de euro. La rândul său, Pavăl Holding, vehiculul de investiţii al familiei Pavăl şi acţionar majoritar al Dedeman, anunţă semnarea unui acord de negociere exclusivă cu Grupul Carrefour pentru preluarea operaţiunilor din România, precizând că această etapă marchează extinderea portofoliului grupului către retailul alimentar.
”Pavăl Holding, vehiculul de investiţii al familiei Pavăl şi acţionar majoritar al Dedeman, anunţă semnarea unui acord de negociere exclusivă cu Grupul Carrefour pentru preluarea operaţiunilor din România. Această etapă marchează extinderea portofoliului grupului către un nou segment strategic: retailul alimentar”, transmite grupul.
“Am urmărit dintotdeauna cu interes evoluţia modelului de business dezvoltat de Carrefour. Ideea de a reuni o ofertă extinsă de produse într-un singur loc a reprezentat un reper important pentru noi şi ne-a inspirat inclusiv în modul în care am dezvoltat Dedeman. Totodată, Carrefour România a deschis drumuri importante în relaţia cu producătorii locali, promovând autenticitatea produselor româneşti. Este o filosofie în care ne regăsim pe deplin deoarece un business sănătos creşte doar alături de comunitatea care îl susţine.”, a declarat Dragoş Pavăl, Preşedinte Pavăl Holding şi Dedeman.
Această etapă reprezintă un pas strategic pentru Pavăl Holding: consolidarea capitalului românesc într-un sector dinamic, investiţii pe termen lung şi continuarea unei dezvoltări sustenabile, bazate pe echipe şi parteneriate solide, menţionează Pavăl Holding.
“Pornim cu încredere, ştiind că echipa Carrefour România reuneşte profesionişti cu experienţă şi procese interne bine puse la punct. Această echipă reprezintă fundamentul pe care vom continua să construim, să dezvoltăm parteneriatele locale şi să le oferim clienţilor o experienţă de cumpărături modernă, eficientă şi adaptată nevoilor lor.”, a completat Dragoş Pavăl.
Deşi Pavăl Holding şi-a extins în ultimii ani prezenţa şi în afara ţării, prin investiţii în sectoare precum ospitalitatea şi retailul de bricolaj (Praktiker Hellas), România rămâne piaţa principală de dezvoltare a grupului.
Sursa: Khatimerini, în traducerea Rador Radio România





























Comentează