Premierul ungar Viktor Orban a respins vineri criticile Uniunii Europene la adresa legii privind răspunsul la pandemia de COVID-19 adoptate luni de parlamentul de la Budapesta, apreciind că la Bruxelles se trăieşte într-o "bulă", relatează dpa şi MTI potrivit Agerpres.
"Cu ce se preocupă acum Bruxellesul? Cu noi", a declarat Orban în interviul săptămânal pe postul public de radio. "Ar trebui să se preocupe de salvarea de vieţi omeneşti, asta este urgenţa. Nu-i înţeleg pe cei din bula de la Bruxelles", a mărturisit Orban.
Legea adoptată luni permite guvernului ungar să guverneze prin ordonanţe, fără un termen limită şi în unele cazuri chiar fără supervizare parlamentară, ceea ce a atras critici din partea UE, mai ales că Orban a intrat şi în trecut în conflict cu Bruxellesul în legătură cu politicile sale considerate autoritare, notează dpa.
Marţi, şefa Comisiei Europene Ursula Von der Leyen a transmis un avertisment, printr-o declaraţie scrisă, privind respectarea statului de drept în legătură cu diferitele măsuri de urgenţă luate de statele membre, fără a invoca explicit măsurile luate de Budapesta, dar joi a menţionat într-o conferinţă de presă că este "preocupată în special de situaţia din Ungaria".
Tot joi, 13 membri ai Partidului Popular European, din care formaţiunea premierului Orban, Fidesz, este actualmente suspendată, l-au îndemnat pe preşedintele grupului, Donald Tusk, să excludă acest partid din rândurile sale şi au făcut apel la statele UE să ia măsuri împotriva Ungariei, menţionează dpa.
Viktor Orban a insistat vineri că parlamentul ungar "lucrează la turaţie maximă", iar puterile acordate guvernului şi premierului în baza stării de urgenţă sunt aproximativ aceleaşi cu cele ale preşedintelui francez pe timp de pace. El a evocat totodată un "atac politic" din partea unora care vor să "jefuiască Ungaria şi să-şi însuşească resursele acestei ţări", reiterând că este vorba de "reţeaua condusă de (miliardarul american) George Soros şi oamenii lui de la Bruxelles, de unde vin criticile".
Orban a precizat că în scurt timp guvernul său va prezenta "cel mai mare plan de stimulare economică din istoria ţării", ale cărui elemente cheie vor fi menţinerea şi crearea de locuri de muncă, a consemnat MTI.
"Să nu renunţăm la obiectivele noastre, să nu renunţăm la ce am obţinut, să nu renunţăm la independenţa Ungariei, să nu renunţăm la economia bazată pe muncă şi nici la şansa de a trăi în demnitate", a mai spus el.
Premierul ungar a făcut apel pe de altă parte la concetăţenii săi să sărbătorească Paştele (12 aprilie, în Ungaria) alături de familie doar în condiţii stricte de siguranţă, adăugând că Paştele "poate fi şi timpul potrivit pentru a ne gândi la cum să ne reorganizăm vieţile până să devină disponibil un vaccin".
Coronavirus - Viktor Orban respinge criticile Bruxellesului cu privire la măsurile luate în cadrul stării de urgență
Explorează subiectul
Articole Similare

3.923
UE introduce restricții la plățile în numerar: Cum vor funcționa cumpărăturile în 2027
3.923

3.984
Gheorghe Piperea lansează un avertisment cu privire la criza ocupanților ilegali/ Situația este dramatică în Vest
3.984

4.771
Cum se rezolva rapid scandalul pensiilor magistraților - Judecătorul Mateescu: Putea fi reglat în 5 minute!
4.771

3.840
Franța protestează puternic față de Consiliul Păcii, patronat de Donald Trump: UE n-ar fi trebui să asiste la eveniment
3.840

3.758
Război total – Banca Centrală Europeană dă cea mai mare amendă din istorie unei bănci americane, JP Morgan
3.758

55
Europarlamentarul ECR, Serban Dimitrie Sturdza: ”Guvernul României nu practică diplomația și este un risc pentru securitatea noastră regională”
55

7
Andi Cristea: Inegalitățile economice nu sunt simple statistici din rapoarte
7

23
Andi Cristea: Trăim într-o schimbare de epocă. Nu doar o criză, nu doar o tranziție, ci o transformare profundă a felului în care funcționează societatea noastră
23

17
Andi Cristea: Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, o zi a memoriei, a responsabilității și a adevărului
17

56
Şefa BCE, Christine Lagarde, respinge speculaţiile că ar putea renunţa anticipat la funcţie
56

1.243
România, țara cu cele mai periculoase drumuri din UE: Imaginea dură prezentată de The Guardian
1.243

59
Oficial BCE: Euro digital ar putea costa băncile europene între patru și şase miliarde de euro
59

3.003
Bogdan Staicu (Bilanț DNA) - Vicepreşedintele CSM vorbeşte despre un regim 'drastic' de pensionare în magistratură - El acuză o inechitate față de magistrați după validarea CCR
3.003

















Comentează