Sesizarea CCR către Comisia de la Veneţia în legătură cu "atacurile virulente declanşate împotriva Curţii" este surprinzătoare, a afirmat preşedintele USR, Dan Barna, care a precizat că s-a ajuns în această situaţie pentru că persoane condamnate penal au ajuns să controleze Curtea Constituţională, informează agerpres.ro.
El a precizat că USR se simte vizat de această sesizare şi a afirmat că USR consideră că România trebuie să fie condusă de principiile constituţionale.
"Este cumva suprinzător că această CCR decide să sesizeze comisia de la Veneţia într-o chestiune care vine pe un fond în care judecătorii Curţii tocmai au primit super imunitate. Dar Curtea nu a decis să sesizeze această Comisie de la Veneţia la temele cu adevărat importante pentru România, pentru societatea din România, cum este reforma justiţiei, deci poate acolo CCR ar fi trebuit să fie mult mai promptă în a sesiza Comisia de la Veneţia şi în a vedea care sunt bunele practici europene şi nu doar atunci când, abuzând în mod grosolan, pentru că decizia prin care tocmai se schimbă forma de guvernământ în România este un abuz grosolan la statul de drept şi în momentul în care apar reacţiile legitime din societatea, Curtea se simte, vezi Doamne, vizată. Fără îndoială, USR se simte vizat şi îşi asumă această "viză", pentru că USR consideră că România chiar trebuie să fie condusă în continuare de ceea ce scrie în Constituţie şi de principiile constituţionale şi nu de decizia a 6 judecători numiţi politic care îşi asumă să modifice forma de guvernământ a României din considerente că au fost numiţi de domnul Liviu Dragnea, respectiv de PSD. (...) Am ajuns aici, pentru că persoane condamnate penal au ajuns să controleze CCR", a declarat Barna la Parlament.
Curtea Constituţională a României a anunţat marţi că a sesizat secretarul general al Consiliului Europei, Comisia de la Veneţia şi preşedintele Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene în legătură cu atacurile virulente declanşate împotriva Curţii, prin care unii reprezentanţi ai unor autorităţi publice, precum şi ai unor partide parlamentare au discreditat şi delegitimat autoritatea instituţiei.
"Plenul Curţii Constituţionale a României, întrunit marţi, a hotărât, cu unanimitate de voturi, în prezenţa tuturor membrilor săi, sesizarea secretarului general al Consiliului Europei, a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) şi a preşedintelui Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene în legătură cu atacurile virulente declanşate împotriva Curţii Constituţionale, prin care unii reprezentanţi ai unor autorităţi publice, precum şi ai unor partide parlamentare au discreditat şi delegitimat autoritatea acestei instituţii fundamentale a statului - garantul supremaţiei Constituţiei - fiind pusă sub semnul îndoielii obligativitatea deciziilor sale, fiind făcute chiar îndemnuri adresate populaţiei şi preşedintelui statului să nu respecte şi să nu pună în aplicare Decizia Curţii Constituţionale numărul 538 din data de 30 mai, privind cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Ministrul Justiţiei, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte, în principal, şi între Guvernul României şi preşedintele României, în subsidiar, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului", se arată într-un comunicat.
Barna despre sesizarea CCR către Comisia de la Veneţia: Persoane condamnate penal au ajuns să controleze Curtea
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

47
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
47

749
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
749

429
VIDEO Ilie Boloajn, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
429

507
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
507

1.981
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
1.981

72
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
72

97
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
97

1.471
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.471

1.981
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
1.981

73
Guvernul aprobă OUG pentru transferul a 1.034 de baze sportive și tabere către autoritățile locale
73

2.249
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.249

1.669
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
1.669

2.767
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.767

















Comentează