Bărbatul care se recomanda „general SIE” în traficul de influență al avocatei Adriana Georgescu a fost reținut de DNA

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 28-01-2026 20:15

Article thumbnail

Sursă foto: primanews.ro

Bărbatul care se recomanda drept „general al SIE” în „afacerile” judiciare ale avocatei PNL Adriana Georgescu a fost reținut preventiv pentru 24 de ore de anchetatorii DNA, care i-au prins miercuri, în flagrant delict, încasând 60.000 de euro din 500.000 ceruți pentru intervenții în justiție, anunță surse judiciare.

Potrivit acestora avocata s-ar afla încă în audieri în fața procurorului de caz urmând ca acesta să stabilească dacă ia față de aceasta vreo măsură preventivă.

O avocată bucureșteană, Adriana Georgescu, a fost ridicată, miercuri, de anchetatorii DNA urmare unui flagrant delict în care femeia ar fi primit 60.000 de euro din 500.000 de euro pretinși pentru presupuse intervenții în Justiție, inclusiv pentru „intrare„ la șeful DNA, Marius Voineag, afirmă pentru autorul acestui material surse judiciare.

Alături de aceasta a mai fost ridicată o persoană despre care sursele citate nu pot preciza dacă este vorba de cel pentru care femeia promitea aceste intervenții, respectiv pentru omul de afaceri Jean Paul Tucan.

Femeia ar fi promis afaceristului legături „la discreție” în DNA, instanțe și inclusiv la Administrația Prezidențială, mai spun sursele autorului, care arată că la DNA ar fi susținut avocata că poate facilita „intrarea„ direct la șeful instituției, procurorul-șef Marius Voineag.

UPDATE 1 - 19.30:

Adriana Georgescu este consilier al PNL Sector 1 și ar fi considerată în interiorul formațiunii politice lidera a femeilor. Aceasta a avut și funcția de secretar general al PNL Sector 1 dar și de secretar regional al Organizației de femei a PNL pe zona București Ilfov.

Totodată aceasta a mai avut funcții modeste în cadrul Ministerului Transporturilor și a Ministerului Economiei dar și în CNADNR.

Potrivit informațiilor din presa centrală Adriana Georgescu ar fi o apropiată a ex-consilierului președintelui Nicușor Dan, Ludovic Orban.

Sursele autorului afirmă că alături de aceasta ar mai fi fost ridicat și un bărbat, care potrivit datelor din anchetă s-ar fi recomandat a fi general al SIE. În realitate, spun sursele autorului acesta nu ar fi avut niciodată o astfel de calitate.

Reacție PNL Sector 1

„Dna Adriana Georgescu nu este consilier al PNL Sector 1, nu este liderul organizației de femei a PNL Sector 1 și nu ocupă niciun fel de funcție în cadrul filialei PNL Sector 1. De asemenea, imediat ce există un comunicat oficial al DNA, dna Georgescu va fi suspendată din calitatea de membru al PNL”, susține PNL Sector 1.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri