Forţele ucrainene au respins în ultimele 24 de ore 12 atacuri ale trupelor ruse în Donbas (estul Ucrainei), unde armata rusă încearcă în continuare să avanseze dinspre nord cu obiectivul de a încercui unităţile ucrainene aflate în zonă, potrivit agenţiilor de presă Unian şi DPA, scrie AGERPRES.
Unităţi blindate şi de infanterie separate, precum şi forţe aeropurtate au lovit ţinte de-a lungul liniei frontului dintre Izium şi Barvenkov, a indicat Statul Major al armatei ucrainene într-un buletin informativ referitor la ultimele evoluţii ale situaţiei de pe front.
Pentru a susţine acest efort, 'ocupanţii au transferat baterii de mortiere grele Tiulpan de calibrul 240 de milimetri şi lansatoare de rachete Smerci din regiunea Belgorod în zona Izium', se menţionează în raport.
Trupele ruse au atacat oraşele Liman, Severodoneţk, Popasna, Avdiivka şi Kurahovo, continuându-şi ofensiva spre Liman-Siversk şi Sloviansk, potrivit armatei ucrainene, care adaugă că rămâne neclar dacă ocupanţii au realizat vreun câştig teritorial în această direcţie.
Forţele ruse au desfăşurat acţiuni de asalt în zona Popasna, luptele de aici continuă, relevă buletinul Statului Major al armatei ucrainene.
Mariupolul rămâne cel mai fierbinte punct din regiunea Doneţk, unde peste 90% din infrastructură a fost avariată sau distrusă.
Preşedintele Volodimir Zelenski şi-a exprimat uşurarea în legătură cu evacuarea a încă 156 de civili din combinatul siderurgic Azovstal şi din alte părţi ale Mariupolului, oraş-port asediat de la începutul invaziei ruse la sfârşitul lunii februarie.
'În sfârşit, aceştia sunt complet în siguranţă', a spus Zelenski într-un mesaj video marţi seara, explicând că evacuarea lor a fost pregătită cu mare efort, cu lungi negocieri şi cu ajutorul unor mediatori diverşi.
Preşedintele ucrainean a afirmat că se pregătesc şi alte operaţiuni de evacuare din Mariupol. 'Este complicat, dar avem nevoie de ei toţi' cei rămaşi acolo, deopotrivă civili şi militari, a spus el.
Război în Ucraina: Armata ucraineană a respins 12 atacuri în Donbas. Mariupolul, cel mai fierbinte punct din regiunea Doneţk
București
10°C
Articole Similare

1
Donald Trump a declarat că nu are nicio problemă ca Rusia să trimită combustibil către Cuba
1

2.719
Prezența militară americană în Bulgaria - Avioanele americane nu numai că nu au fost mutate, dar sunt peste tot pe aeroportul din Sofia
2.719

68
Noua cursă spre Lună - Diferențele dintre Apollo și Artemis
68

1.970
UE văzută ca factor de scuritate - Trump a împins mai multe state spre Bruxelles
1.970

53
China reia zborurile directe către Coreea de Nord după șase ani
53

157
Scandal în jurul Bisericii Sfântului Mormânt - Benjamin Netanyahu spune că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acces "total şi imediat" la locul sfânt
157

1.637
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.637

114
Viktor Orban: Ucrainenii încearcă să creeze în Ungaria un guvern pro-ucrainean cu banii lor, cu blocada petrolieră şi cu spionii lor
114

17
Elvețienii susţin reguli mai dure pentru utilizarea reţelelor sociale de către minori
17

177
Presa israeliană, critică la adresa Europei: Europa face astăzi aceeași eroare de calcul și referitor la Iran
177

1.723
Războiul pe mai multe fronturi costă - Parlamentul din Israel a aprobat o majorare masivă a bugetului pentru apărare
1.723

5.575
SUA au avut discuţii cu Teheranul: Trump îi califică pe actualii lideri iranieni ca fiind „foarte rezonabili”
5.575

2.636
Semnal tot mai alarmant că americanii vor să intervină terestru în Iran
2.636
















Comentează