Anunțul Kemlinului cu privire la o posibilă întâlnire Putin - Macron

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 21-12-2025 06:00

Actualizat: 21-12-2025 06:03

Article thumbnail

Sursă foto: inc.com

Preşedintele rus Vladimir Putin este gata să aibă discuţii cu omologul său francez Emmanuel Macron dacă există o voinţă politică de ambele părţi, a raportat agenţia de presă RIA, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează news.ro.

„Dacă există o voinţă politică comună, atunci acest lucru nu poate fi considerat decât pozitiv”, a declarat Dmitri Peskov în remarci publicate duminică.

A venit timpul ca Macron şi europenii să stea de vorbă cu Putin?

Preşedintele francez Emmanuel Macron afirmase, vineri, că a venit timpul ca el şi europenii să stea de vorbă cu omologul său rus Vladimir Putin, în contextul unor eforturi ale Statelor Unite de a pune capăt războiului din Ucraina.

”Cred că va redeveni util să vorbim cu Vladimir Putin”, a declarat vineri Emmanuel Macron, în urma unui summit, la Bruxelles, la care Uniunea Europeană (UE) a ajuns la un acord în vederea deblocării a 90 de miliarde de euro în vederea susţinerii Kievului.

Emmanuel Macron şi Vladimir Putin au discutat ultima oară la începutul lui iulie, mai ales despre eforturi diplomatice de încadrare a programului nuclear al Iranului.

Ei şi-au afişat atunci divergenţele cu privire la Ucraina.

11 septembrie 2022, ultima convorbire Putin - Macron

Precedenta lor convorbire la telefon a avut loc la 11 septembrie 2022, când au discutat despre Centrala Nucleară ucraineană Zaporojie, ocupată de către ruşi, a cărei securtate era atunci ameninţată.

Preşedintele francez, căruia i s-a reproşat faptul că a discutat în continuare cu omologul său rus timp de luni de zile după invazia rusă a Ucrainei, în februarie 2022, a încetat apoi orice contact şi a trecut la un ton tot mai virulent împotriva lui Vladimir Putin, pe care-l acuză că ”minte” în privinţa intenţiilor pe care le are şi a voinţei de pace.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri