Adrian Câciu (PSD) 'a explodat' la adresa Ioanei Dogioiu: 'Ar trebui să își ceară scuze public! Pe viitor să nu mai vorbească în afara fișei postului'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 13-09-2025 22:30

Article thumbnail

Sursă foto: Adrian Câciu, Facebook

Fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, a criticat-o dur pe purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, după ce aceasta a declarat că decizia de neprelungire a plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliția de guvernare „fără nicio opinie contrară”. El a acuzat-o că a făcut declarații „în afara fișei postului” și a subliniat că în coaliție nu există nicio decizie privind eliminarea plafonării. Totodată, Câciu a atacat și politicile premierului Ilie Bolojan, afirmând că „a reușit să crească inflația cu 73,7% în două luni”.

„Dna Dogioiu ar trebui să își ceară scuze public!

Iar pe viitor să nu mai vorbească în afara fișei postului!

Pe lângă faptul că a fost contrazisă de lideri ai Coaliției de Guvernare dar și de miniștri din Guvern(a se vedea declarația lui Miruță), doamna Dogioiu a vorbit despre Coaliția de Guvernare, for în care nu are nici un rol.

Domnia sa este purtător de cuvânt al Guvernului!

Punct!

Domnia sa poate vorbi doar în numele Guvernului!

Nu poate vorbi nici măcar în numele lui Ilie Bolojan în calitatea sa de membru/lider al coalitiei.

Doamna Dogioiu poate vorbi de Bolojan doar în calitatea acestuia de premier.

Orice spune doamna Dogioiu despre Coalitia de Guvernare nu are valoare pentru că nu este purtator de cuvânt al Coaliției.

În Coaliție NU EXISTĂ NICI O DECIZIE luată cu privire la continuarea sau nu a măsurii de plafonare a adaosului comercial la alimente!

În esență, având în vedere însă că Ilie Bolojan a reușit să creasca inflatia cu 73,7% în doar două luni, de la 5,7% la 9,9% (plus 4,2 puncte procentuale) se impune ca masura să continue cel puțin până când inflația ajunge sub 5%.

Oricine vă spune că nu a funcționat măsura, minte de rupe. Sau, mai știi, un pic influențat(a se înțelege inclusiv interesat material) de marii jucători care vor să jupoaie săracii!

Nu vă ajunge? Nu v-a ieșit IMCA și acum tot pe jupuire?”, scrie Câciu pe Facebook.

Dogioiu: Decizia aparține coaliției

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului Ioana Dogioiu a precizat sâmbătă că decizia neprelungirii plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţia de guvernare, fără nicio opinie contrară, la momentul respectiv. ”Decizia neprelungirii plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţia de guvernare. Coaliţia  a decis, fără nicio opinie contrară,  la momentul respectiv, că prelungirea din urmă cu trei luni a plafonării urmă să fie ultima, deoarece a provocat distorsiuni economice atât la nivelul producătorilor, cât şi al comercianţilor”, a transmis Dogioiu. Ea a precizat că săptămâna viitoare premierul va avea discuţii cu reprezentanţii retailerilor pentru a se asigura că neprelungirea plafonării nu va provoca creşteri importante de preţuri.

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că va cere urgent clarificări partenerilor de guvernare cu privire la zvonurile privind renunţarea la plafonarea adaosului comercial în cazul alimentelor de bază, care ar urma să fie ridicată de la 1 octombrie. El a precizat că această decizie nu a fost discutată în coaliţie, iar PSD nu poate fi de acord că o asemenea măsură.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri