Jurnalistul și fostul parlamentar Robert Turcescu vorbește despre „o fierbere în măruntaiele politicii românești” și susține că există discuții tot mai intense privind apariția unui „partid georgist”, condus de Călin Georgescu. Cu „un capital electoral fabulos”, acesta ar putea aduna rapid cel puțin 10% din voturi și s-ar transforma într-un rival redutabil pentru PSD și PNL.
Jurnalistul și fostul parlamentar Robert Turcescu susține că scena politică românească trece printr-o perioadă de frământări intense, cu posibile mișcări și realinieri importante în perioada următoare. Într-o intervenție pe TikTok, el a vorbit despre discuții privind formarea unor noi partide, dar și despre potențialul unei mișcări politice coagulate în jurul lui Călin Georgescu.
„Există o fierbere în măruntaiele politicii românești. Unii încearcă să-și facă trambuline politice noi, mișcări și partide noi, alții încearcă să conserve structurile existente. Dar e clar că PNL și PSD sunt compromise, putrede, nu mai au nimic de oferit”, a declarat Turcescu.
Partidul georgist, în cărți: Turcescu zice că poate sparge monopolul PSD-PNL - pleacă din start cu 10%
El a subliniat că, dincolo de discuțiile din zona liberală și social-democrată, există și alte direcții. „Se vorbește despre un posibil partid georgist, un partid al lui Călin Georgescu. Trebuie să admitem cu toții că acest capital electoral fabulos pe care îl are Călin Georgescu i-ar putea aduce oricând un partid de cel puțin 10%”, a afirmat jurnalistul.
Potrivit lui Turcescu, un astfel de proiect politic ar atrage oameni care „nu se regăsesc în felul în care face politică AUR, fie pentru că îl simpatizează mai mult pe Georgescu decât pe George Simion, fie pentru că rezonează mai mult cu ceea ce spune el”.
Turcescu avertizează că următoarele luni pot aduce schimbări radicale. „Vom avea parte de foarte multe surprize până la sfârșitul acestui an. Vin emoții mari, legate de facturi, de inflație, de creșterea costului vieții. Toate aceste nenorociri vor contribui la o tensiune socială care trebuie cumva descărcată sau exploatată”, a mai spus el.
Concluzia sa este că scena politică se află într-un moment de cotitură. „Se simte nevoia unor schimbări dramatice. Pregătire, sunt structuri politice noi și vom avea parte de surprize mai mult decât interesante”, a încheiat Turcescu.


































Comentează